- Pe 7 octombrie 2023, Hamas a torturat, a violat, a ucis cu propriile mâini.
- Violența ripostei Israeliene are la origine nu răzbunarea, ci lupta pentru supraviețuire.
- Hamas, Hezbollah, Houthi nu sunt decât brațele armate ale Iranului.
Trebuie să facem distincția între operațiuni de război și atacuri teroriste. Originea conflictului actual din Orientul Mijlociu este atacul din urma cu un an al Hamas împotrivă civililor și acesta este un act terorist. Poate că ar fi bine să spunem și lucruri pe care pudoarea ne face de obicei să le îmbracăm în cuvinte acceptabile pentru umanitatea noastră: vreți să știți ce a făcut Hamas în 7 octombrie 2023? A torturat, a violat, a ucis cu propriile mâini, a despicat femei însărcinate, a ars de vii bebeluși sub ochii mamei, a decapitat…și lista poate continua pentru fiecare dintre cele peste 1200 de victime.
Violența ripostei Israeliene are la origine nu răzbunarea, ci lupta pentru supraviețuire. Bombardamentele au fost întotdeauna anunțate și populația civilă rugată să evacueze. Cinismul Hamas, care nu dă prea mult pe viața palestinienilor, a mers până acolo încât și-a instalat cartierele generale, depozitele de muniții, intrările în tunele în scoli, spitale, moschei, folosind populația ca pe un scut viu. Exista o criza umanitară în Gaza, o criză a refugiaților în Liban, dar chiar ieri, loviturile aeriene ale IDF au arătat că în clădirile civile din periferia Beirutului se află depozite de muniții, relevate de exploziile secundare.
În orice negociere trebuie să fie două părți. Or, Hamas, Hezbollah, Houthi, nu sunt decât brațele armate ale Iranului mollahilor. Nici o negociere parțială cu organizații teroriste care au în programul lor dispariția statului Israel nu ar aduce decât o rezolvare temporară. Pentru Israel s-a deschis o fereastra de oportunitate, chiar dacă e cinic să spunem asta, de a suprima „creierul” care dirijează aceste organizații. Iranul a devenit o problemă pentru planetă cu programul său nuclear, AIEA spune că Iranul are sufficient uraniu îmbogățit pentru a fabrica 3 bombe nucleare…Or, nimeni nu vrea că această armă finală să se afle în mâinele teocrației de la Teheran.