Istoria nu începe, dar se poate sfârși cu noi

Președintele României continuă campania de seducere cucernică a publicului. Ieri – la biserica mănăstirii Cotroceni, la praznicul de hram (Sfinții Serghie și Vah).

Îl studiez de destulă vreme cu „ochiul pândaci, „urechea dreasă, inima-n dinți”, vorba lui Alecsandri, ca gândul să nu mă ducă la faptul că președintele probează veșminte noi, suveraniste. La țanc, fiindcă suveranismul georgesco-simionian tocmai se zgâlțâie din temelii.

Dacă Marele Nicușor s-ar fi pătruns cu adevărat de credința strămoșească, ar fi trebuit să știe că îl slujește pe Dumnezeu din înalta funcție pe care i-a încredințat-o poporul. Îndeplinirea misiunii de președinte este rugăciunea lui.

Propovedanii pline de poncife, precum cea de ieri, nu ajută România să iasă din criza de guvernare în care el însuși ne-a înfundat: „Mă bucur că ajung şi eu din când în când cu dumneavoastră aici. Şi de fiecare dată ne aducem aminte că sunt lucruri mai importante decât cele care par că ne ocupă tot timpul. E important să avem tot timpul în minte că istoria nu începe cu noi. (…) Cred că într-o lume, într-o societate în care vedem că ura, vrajba e tot mai mare, trebuie să dăm exemplu de moderaţie şi înţelegere: tot timpul o să avem opinii diferite, numai că trebuie să ne uităm la aproapele nostru cu adevărat ca la aproapele nostru”.

Istoria nu începe cu noi (am tot auzit asta pe la toate ospețele politice). Însă, dacă președintele se mai leapădă mult de îndatoririle sale, istoria s-ar putea să termine cu noi.