Italia, cu un pas mai aproape de normalitate. Cea mai mare parte a țării intră în zona galbenă

De luni, Italia e cu un pas mai aproape de normalitate. Cea mai mare parte a țării va fi în zona galbenă.

Zona galbenă înseamnă că, în sfârșit, italienii pot să meargă la baruri și restaurante în exterior.

Asta după luni bune în care nu au putut decât să ia pentru acasă sau să comande. De asemenea, se ridică restricțiile de călătorie între zonele galbene. În vigoare rămâne însă restricția de circulație pe perioada nopții, începând cu ora 22:00.

De luni, singura zonă roșie rămâne Sardinia. Iar alte cinci regiuni sunt sub cod portocaliu.

Ultimul decret al Guvernului anunță și regulile pentru plaje. Acestea vor fi deschise, dar cu restricții.

Fiecare umbrelă are alocat un spațiu de 10 metri pătrați, iar numărul lor va fi redus cu 30%. Petrecerile sunt interzise, iar masca e obligatorie acolo unde nu se poate păstra distanța.

Italia va miza pe turismul intern anul acesta. E bun pașaportul european, dar trebuie să avem reguli mai întâi pentru călătoriile între regiuni, a declarat șeful federațiilor balneare, Marco Maurelli.

Exit mobile version