Italia extinde obligaţia de a te izola la domiciliu dacă vii din România şi Bulgaria

- Decretul publicat la 8 august în Gazeta Oficială prelungeşte carantina pentru persoanele care au fost în România sau Bulgaria şi intră în Italia.
- Ai obligaţia să suni autorităţile sanitare şi să te izolezi timp de 14 zile la propriul domiciliu.
- Trei autocare din România au fost oprite chiar pe autostradă, la Roma, şi toţi românii testaţi au rezultate negative la anticorpii coronavirusului.
Italia consideră România o ţară cu risc ridicat din punct de vedere epidemiologic. Pentru a evita importarea unor noi focare de coronavirus, autorităţile au hotărât să prelungească până pe 7 septembrie obligaţia de izolare la domiciliu a tuturor persoanelor care au avut contact cu ţara noastră. La intrarea în Italia, acestea vor completa un formular cu adresa şi numărul de telefon la care vor fi verificate periodic.
Unele Regiuni pot introduce măsuri suplimentare de prevenire a răspândirii virusului COVID-19. Una dintre acestea este Regiunea Lazio care a hotărât să testeze, pe cât posibil, românii care sosesc cu autocarele din România.
Iniţial, testarea era voluntară şi a fost organizată în gara Tiburtina. În urma unor suspiciuni apărute în presa italiană privind evitarea controalelor de către conaţionalii noştri, autorităţile sanitare au organizat punctele de testare direct pe autostradă, la intrarea în Roma.
Vineri au fost testaţi pasagerii a trei autocare cu numere româneşti dar toţi au fost negativi la anticorpii virusului SARS COV2.
- CCR decide astăzi în conflictul dintre Guvern și ÎCCJ privind plata a 4,8 miliarde de lei pentru restanțele salariale ale magistraților
- Cursa pentru supremația A.I. mută miliarde și ajunge până la Reghin. Mihai Farcaș Dan pregătește un centru A.I. de aproximativ 10 milioane de euro, dotat cu acceleratoare NVIDIA de ultimă generație
- Cine este Luca Niculescu? PSD și PNL așteaptă programul de guvernare, iar USR pune condiții pentru susținerea noului Executiv. AUR a anunțat deja că nu votează Guvernul
- Putin își intensifică amenințările nucleare la adresa NATO. Florin Jipa: „România trebuie să se pregătească, în primul rând, să descurajeze un atac”
- Noua linie electrică România-Moldova va purta numele lui Trump