• Regulile anti-COVID în transportul italian au fost înăsprite.
  • Doar doi pasageri pot ocupa bancheta din spate a unui taxi, dacă nu fac parte din aceeaşi familie, iar trenurile pot fi oprite dacă există pasageri cu simptome Covid.

În taxiuri, doar doi pasageri pot ocupa bancheta din spate dacă nu fac parte din aceeaşi familie.

Printre principalele prevederi ale ordinului aprobat de Ministerul Sănătăţii se află şi cele legate de transportul feroviar. În staţiile importante, precum Milano, Roma sau Florenţa „paşaportul verde” va fi verificat înainte de urcarea în tren. În caz contrar, verificarea poate fi efectuată de către personalul de la bord împreună cu verificarea biletului. În cazul pasagerilor cu simptome care pot fi atribuite Covid, autorităţile sanitare şi poliţia feroviară pot decide oprirea trenului pentru intervenţii de urgenţă sau să pună la dispoziţie spaţii dedicate. Trenul va trebui apoi să fie igienizat înainte de a fi repus în funcţiune, conform Agenţiei ANSA.

În ce priveşte transportul local, în autobuze şi tramvaie se va relua treptat vânzarea de bilete, dar se vor relua şi controalele. Uşile din faţă vor fi deschise doar acolo există un perete de protecţie între şofer şi pasageri. Vehiculele vor trebui să fie igienizate cel puţin o dată pe zi.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În transportul maritim, contactul dintre personalul de la ţărm şi cel de la bordul navei trebuie evitat pe cât posibil şi se recomandă o distanţă de cel puţin un metru. Personalul şi pasagerii trebuie să poarte masca de protecţie.

Italia a înregistrat luni 5.144 de persoane au fost depistate pozitiv la Covid în ultimele 24 de ore, în timp ce duminică erau 7.569. 44 de oameni au murit într-o singură zi, faţă de 36 ieri.