- Ordonanţa regională a intrat în vigoare sâmbătă şi priveşte toată regiunea Lazio
- Amenda pentru nerespectarea restricţiilor este de 400 de euro
- Săptămâna viitoare Parlamentul va dezbate propunerea premierului italian de a prelungi starea de urgenţă
Pe fondul creşterii numărului de infectaţi cu coronavirus care a depăşit pragul de 2.500 în ultimele zile, autorităţile italiene pregătesc noi restricţii. De sâmbătă în Capitală şi în toată Regiunea Lazio purtarea măştii în spaţiul public a devenit obligatorie.
Ministrul italian al Sănătăţii, Roberto Speranza, a îndemnat populaţia să lupte alte 7-8 luni cu cuţitul în dinţi pentru a ieşi complet din pandemie. Metafora exprimă clar ideea guvernului italian de a introduce noi restricţii.
Marţi, premierul Giuseppe Conte, va cere Parlamentului perelungirea stării de urgenţă până la 31 ianuarie 2021. Termenul ar fi expirat la 15 octombrie. Dezbaterile pe marginea unui noi decret privesc şi România. Din punct de vedere legislativ miercuri expiră decretul cu privire la carantina obligatorie pentru persoanele care sosesc din România în Italia. În prezent ele sunt obligate să efectueze izolare la domiciliu timp de două săptămîni şi să se supună testului molecular. În ultimele 24 de ore în Italia s-au înregistrat 2499 de noi pozitivi şi 23 de decese.
Dr. Giovanni Rezza, Directorul Departamentului pentru Prevenţie, Ministerul Sănătăţii: „Recomandăm să menţineţi o linie comportamentală prudentă. Adică păstraţi distanţarea fizică, folosiţi măştile de protecţie. Spălaţi-vă pe mâini şi, mai ales, evitaţi aglomeraţia.”