• Virginia Raggi, de la Mișcarea Cinci Stele, acuză administrația regională din Lazio că a neglijat să abordeze situația.
  • Localnicii și fermierii din Roma au protestat ani de zile împotriva mistreților care fac prăpăd pe pământurile lor.
  • Acest animal ar fi vinovat de 10.000 de accidente rutiere în fiecare an în Italia.
  • La fiecare 48 de ore are loc un atac al mistreților.
  • Două milioane de porci mistreți se află în Italia.

Primarul Romei, Virginia Raggia depus o plângere penală împotriva administrației regionale din Lazio din cauza „prezenței masive și necontrolate a mistreților în capitala Italiei”. Localnicii și fermierii din Roma au protestat ani de zile împotriva mistreților care fac prăpăd pe pământurile lor și cauzează accidente rutiere grave. Se pare că acest animal ar fi vinovat de 10.000 de accidente rutiere în fiecare an în Italia, precizează TheGuardian.

Virginia Raggi, primarul capitalei și membru al Mișcării Cinci Stele (M5S), a acuzat administrația regională, condusă de fostul lider PD, Nicola Zingaretti, că este de vină pentru o „invazie de mistreți” și că nu a reușit să aibă „planuri eficiente de gestionare a acestor animale”.

Raggi a inițiat o anchetă în luna octombrie 2020, când o familie de porci mistreți, care sunt foarte răspândiți în zonă, a fost împușcată și ucisă de poliție, exact într-un loc de joacă pentru copii din vecinătatea Vaticanului. Asociațiile pentru drepturile animalelor și mai mulți localnici au protestat față de această întâmplare.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Cresc numărul atacurilor, cresc și protestele

Conform unui sondaj realizat de Coldiretti, cel mai mare grup de fermieri din țară, spune că, la fiecare 48 de ore are loc un atac al mistreților, iar în ariile metropolei se văd mai mulți mistreți căutând prin gunoaie.

În iulie, fermieri, crescători de animale și ciobanii au participat la un protest în fața parlamentului italian din Roma, cerând autorităților să oprească „invazia” de mistreți în ferme și orașe din toată țara. Pe pancarte se putea citi: „După Covid, ciuma mistreților”; „Să ne apărăm pământul”; și „Orașul și țara unite împotriva mistreților”.

Grupul de fermieri, Coldiretti susține că creșterea numărului de animale în unele regiuni italiene este insuportabilă și a cerut guvernului să ia măsuri. „Trebuie să acționăm cât mai repede posibil și să implicăm armata dacă este necesar”, a afirmat Coldiretti într-o intervenție în aprilie, menționând situația din Piemont.

Se presupune că două milioane de porci mistreți se află în Italia, iar vânarea lor este un sport favorit. Bucătăriile toscană și umbriană se bazează foarte mult pe carnea de porc.