Italia prelungește obligația carantinei pentru cei care vin din România și Bulgaria

Italia a anunțat prelungirea măsurilor sanitare și implicit obligația izolării la domiciliu pentru cei care vin din România și Bulgaria până la 30 septembrie. Însă azi am aflat că data va fi 7 octombrie. Colega mea Anca Mihai ne explică această modificare.

2. De ce au schimbat data?

3. Sunt și măsuri noi aduse?

Anca Mihai, corespondent Aleph News: „Bună Mihaela, s-a întâmplat în timpul pandemiei de multe ori ca un decret să sufere modificări în drum spre monitorul oficial. E ca și când ne-ar pune la testare. Autoritățile anunță o posibilă modificare și iată că s-a întâmplat în mod oficial. Măsurile sunt cele anunțate duminică, adică stadioanele și discotecile rămân închise, iar purtarea măștii rămâne obligatorie în spațiile închise. În spațiile deschise unde nu se poate păstra distanțarea socială, din nou, vei fi obligați să porți mască…”

Exit mobile version