• Matteo Salvini susține că decizia guvernului austriac este un „act de violență și aroganță politică”.
  • Salvini a denunțat Austria pentru blocarea accesului transportatorilor italieni către și prin teritoriul său.
  • „Nu se poate ca totul să fie pe cheltuiala Italiei, care primește (migranți) pe insula Lampedusa”, a spus Salvini.

Guvernul italian va acționa Austria în fața Curții de Justiție a UE pentru blocarea punctului de frontieră Brenner. Anunțul a fost făcut de către vicepremierul Matteo Salvini, care califică demersul Austriei ca fiind un „act de violență și aroganță politică”.

„După patru ani de inacțiune din partea Comisiei Europene, guvernul a decis să activeze procedura prevăzută de Tratatul UE pentru a se adresa Curții Europene de Justiție împotriva unui alt stat pentru încălcarea legislației UE. Acesta este un gest puternic, dar necesar. Birourile ministerului meu și Palazzo Chigi pregătesc dosarul”, a declarat Salvini.

„Ne confruntăm cu un act de violență și aroganță politică din partea unui guvern al unui stat membru al UE, la care trebuie să punem capăt”, a mai spus Salvini.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Vicepremierul arată cu degetul spre Austria pentru limitările privind tranzitul camioanelor grele în Pasul Brenner: „În acest punct avem încredere în justiția Curții Europene. Nu se poate pontifica pe seama Italiei, care caută primirea și integrarea în Lampedusa, prin blindarea frontierei de la Brenner. Acest guvern va pune capăt acestei rușini”.

În același timp, premierul Marcel Ciolacu a anunțat în urmă cu o săptămână că va da în judecată Austria la CJUE pentru a cere despăgubiri financiare dacă Viena continuă să blocheze aderarea României la Schengen.

Citește și: