• Heappey a mai precizat că Regatul Unit va sprijini Ucraina.
  • Acesta a declarat că îi este frică de un posibil atac imininent, dar „asta nu înseamnă că se va întâmpla cu siguranţă”.
  • Eforturile diplomatice ale mai multor lideri sunt în curs de desfășurare, iar premierul britanic Boris Johnson se va deplasa în Europa la sfârșitul acestei săptămâni pentru a obține sprijin pentru a pune capăt conflictului cu Rusia.

Bombele vor fi aruncate asupra Ucrainei în câteva minute după ce Vladimir Putin dă ordinul, a avertizat ministrul Forţelor Armate din Marea Britanie, James Heappey.

După ce vineri le-a spus tuturor britanicilor să părăsească Ucraina imediat, James Heappey a declarat că îi este frică de un posibil atac imininent, dar „asta nu înseamnă că se va întâmpla cu siguranţă”.

Acesta este un avertisment pentru că, la câteva minute după ce Putin dă ordinul, rachete şi bombe ar putea ateriza asupra oraşelor ucrainene”, a spus ministrul pentru Sky News.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Heappey a mai precizat că Regatul Unit va sprijini Ucraina, indiferent dacă doreşte sau nu să devină membru NATO.

Ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie, Vadym Prystaiko, a declarat că Ucraina este dispusă să fie „flexibilă” în ceea ce priveşte obiectivul său de a se alătura alianţei militare atlantice, o mişcare despre care preşedintele rus Vladimir Putin a spus că ar fi un declanşator de război.

Am putea – mai ales să fim ameninţaţi aşa, şantajaţi şi împinşi la asta”, a spus Prystaiko atunci când a fost întrebat dacă Kievul şi-ar putea schimba poziţia cu privire la aderarea la NATO.

Totuşi, cu puţin timp în urmă, ambasadorul şi-a clarificat remarcile, spunând că fosta republică sovietică nu îşi va reconsidera încercarea de a se alătura alianţei militare.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe ucrainean a declarat că remarcile lui Prystaiko au fost „luate din context” şi „aderarea imediată” a Ucrainei la NATO ar fi cea mai bună garanţie de securitate pentru ţarp. Acesta a mai subliniat că trebuie luată o atitudine acum, deoarece ameninţarea este iminentă.

Miniștrii de finanțe din țările G7, printre care se numără și cancelarul britanic Rishi Sunak, au avut luni dimineață o reuniune în care au declarat că sunt pregătiți să acționeze „rapid și decisiv” pentru a sprijini economia ucraineană în cazul unei invazii din partea Rusiei.