alephnews Vezi versiunea web

Japonia suspendă 900 de permise auto pentru șoferii prinși sub influența alcoolului pe bicicletă

Diana Zlătescu · 11 dec. 2025, 12:12

Japonia suspendă 900 de permise auto pentru șoferii prinși sub influența alcoolului pe bicicletă

Aproape 900 de șoferi din Japonia au rămas fără permis auto după ce au fost depistați conducând biciclete sub influența alcoolului, în primele nouă luni ale anului, potrivit BBC. Măsura face parte dintr-o serie de sancțiuni mai dure introduse anul trecut pentru „drink cycling”, considerat un risc major și în eventualitatea conducerii ulterioare a unei mașini.

Noile reguli, intrate în vigoare în noiembrie 2024, prevăd pedepse de până la trei ani de închisoare sau amenzi de până la 500.000 de yeni (aproximativ 2.700 de euro) pentru cicliștii care consumă alcool. Pragul de alcoolemie pentru sancționare a fost redus la 0,15 mg/l în testul respirator. De asemenea, legea permite sancționarea persoanelor care oferă alcool unui ciclist sau îi pun la dispoziție o bicicletă în stare de ebrietate.

Un oficial al poliției a subliniat pericolul consumului de alcool la volanul bicicletei: „Conducerea unei biciclete sub influența alcoolului poate provoca accidente grave. Sper ca toată lumea să respecte regula: Nu bea și nu pedala”, a declarat acesta pentru Yomiuri Shimbun. Datele oficiale arată că între noiembrie 2024 și iunie 2025 peste 4.500 de persoane au fost surprinse pedalând în stare de ebrietate. Popularitatea bicicletelor a crescut în timpul pandemiei, ceea ce a dus și la majorarea numărului de accidente; în 2023, Japonia a raportat peste 72.000 de accidente de bicicletă, reprezentând peste 20% din totalul accidentelor rutiere.