• Jean Castex anunţă noi măsuri de relaxare în Franţa, în perspectiva sărbătorilor.
  • Premierul Franţei: „Situaţia epidemică se îmbunătăţeşte.”
  • Vaccinul anticoronavirus va fi gratuit în Franţa.

Premierul Franţei, Jean Castex, a anunţat, joi seară, relaxarea unor restricţii antiepidemice, în perspectiva sărbătorilor de Crăciun, precizând că autorităţile pregătesc administrarea vaccinului anticoronavirus.

„Situaţia epidemică se îmbunătăţeşte în Franţa. Numărul cazurilor pozitive se diminuează. (…) Presiunile asupra spitalelor se ameliorează progresiv”, a declarat Jean Castex, într-un discurs televizat, conform cotidianului Le Figaro.

Premierul Franţei a anunţat că locaşurile de cult îşi vor putea desfăşura activităţile cu public, condiţia fiind respectarea distanţei între persoane în interior. Premierul a precizat că, de sărbători, probabil vor fi permise evenimentele private la care să fie prezenţi cel mult şase adulţi.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

De asemenea, circulaţia persoanelor între regiuni va fi permisă. „Vor putea fi reluate multe activităţi, prin respectarea protocoalelor sanitare stricte. Această etapă va fi marcată de reguli de mare prudenţă”, a afirmat Jean Castex.

Vaccinarea „este o etapă foarte importantă în lupta noastră colectivă împotriva epidemiei, este o armă suplimentară”, a subliniat Jean Castex, precizând că administrarea vaccinului va începe „la circa un an de la apariţia virusului”.

„Vaccinul este rezultatul mobilizării inedite şi excepţionale a întregii comunităţi ştiinţifice mondiale pentru a răspunde la această pandemie.

Acest efort de cercetare fără precedent a condus la peste o sută de proiecte. În următoarele zile şi înainte de 29 decembrie, Agenţia Europeană a Medicamentului se va pronunţa asupra introducerii pe piaţă a vaccinurilor produse de companiile Pfizer şi Moderna”, a subliniat Jean Castex.

Premierul Franţei a anunţat semnarea a şase contracte pentru distribuirea vaccinurilor anticoronavirus.

Primul obiectiv a fost să garantăm că Franţa va dispune de suficiente vaccinuri. Mai multe produse potenţiale au fost identificat din iunie. Încă din septembrie, Franţa le-a propus partenerilor europeni să achiziţioneze împreună vaccinuri pentru evitarea logicii «primului venit, primului servit».

Un grup de lucru european a fost constituit pentru vaccin. Franţa va avea un potenţial de 200 de milioane de doze, adică pentru 100 de milioane de persoane, dat fiind că vaccinul este administrat în două doze, la distanţă de câteva săptămâni”, a explicat Jean Castex, precizând că strategia de vaccinare va avea trei etape.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat pe 24 noiembrie că restricţiile antiepidemice vor fi relaxate începând din 28 noiembrie, iar carantina generală s-ar putea încheia pe 15 decembrie.

Preşedintele Franţei a dat asigurări că vaccinarea anti-Covid-19 nu va fi obligatorie.