• Liderii din NATO nu vor invita oficial Ucraina să adere la Alianţă.
  • Nu discutăm despre lansarea unei invitaţii oficiale”, a declarat secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.
  • Summitul de la Vilnius este programat să se desfășoare la mijlocul lunii iulie.

Liderii din NATO nu vor oferi Ucrainei invitația de aderare la Alianță, potrivit Reuters. Summitul de la Vilnius este programat să se desfășoare la mijlocul lunii iulie. În schimb, secretarul general, Jens Stoltenberg, a asigurat că Germania va continua să sprijine Ucraina atât timp cât va fi nevoie.

„La summitul de la Vilnius şi în cadrul pregătirilor pentru summit, nu discutăm despre lansarea unei invitaţii oficiale”, a declarat Stoltenberg după ce s-a întâlnit cu cancelarul german Olaf Scholz, la Berlin. El a precizat totuşi că liderii vor discuta la summit despre cum s-ar putea apropia Ucraina de NATO.

În acelaşi timp, Stoltenberg a atras atenţia că nu trebuie să fie acceptat un conflict îngheţat în Ucraina în schimbul încheierii războiului. „Ne dorim cu toţii ca războiul să se încheie, însă o pace justă nu poate să însemne îngheţarea conflictului şi acceptarea unei înţelegeri dictate de Rusia”, a mai declarat acesta.

Recomandări

CÂT DE SĂNĂTOS E MOȘU?
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ
CÂT COSTĂ DISTRACȚIA?
CCR SUB LUPA SUA
RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII

În conferinţa de presă, Olaf Scholz a spus că Germania este pregătită pentru posibilitatea ca războiul din Ucraina să mai dureze o perioadă lungă „Ne pregătim pentru asta şi ne adaptăm politicile pe această bază”, a precizat cancelarul german.

Citește și