- Peste 250 de elefanți sunt amenințați de jihadiștii din Nigeria și de grupurile de refugiați
- Elefanții le-au distrus terenurile agricole, singura lor sursă de hrană
- Elefanții din nord-estul Nigeriei alcătuiesc una dintre ultimele turme de asemnea dimensiuni din vestul Africii
O turmă de sute de elefanți din nord-estul Nigeriei sunt sub amenințare grupurilor jihadiste și se află în conflict cu mii de refugiați cărora le-au distrus culturile înainte de recoltare, relatează The Guardian.
Peste 250 de elefanți s-au aventurat luna trecută din Ciad și Camerun în Kala-Balge, un district din statul Borno din Nigeria. Prezența numeroaselor sate în Borno a descurajat ani de zile apariția elefanțiilor. Dar revolta islamistă a Boko Haram în nord-estul Nigeriei, de mai bine de un deceniu, a forțat mulți săteni din Kala-Balge și din întreaga regiune să fugă în lagărele de refugiați sau în centrele urbane, lăsând o mare parte din întinderea rurală goală.
O populație de aproximativ 8.000 de persoane strămutate a rămas în Kala-Balge. Majoritatea locuiesc în tabere și au apărut îngrijorări din ce în ce mai mari cu privire la foamete. Babagana Shettima, un lider comunitar din Kala-Balge, a declarat că prezența elefanților a agravat situația în district.
„Situația elefanților de aici este foarte groaznică, ei chiar ne distrug terenurile agricole”, a spus el. „Oamenii de aici suferă deja, trăiesc în tabere sau în tufiș, trebuie să practice agricultura pentru a mânca și aceasta este singura sursă pentru hrana lor. Dacă elefanții le distrug, nu vor avea de mâncare.”
El a spus că rezidenții și refugiații din Kala-Balge sunt nevoiți să meargă aproape 20 de km până la granița cu statul Camerun pentru a cumpăra alimente. „Luna trecută am primit ajutor alimentar de la guvern, dar a trebuit să vină cu elicopterul, deoarece drumurile sunt complet tăiate.”
Elefanții din nord-estul Nigeriei alcătuiesc una dintre ultimele turme de asemnea dimensiuni din vestul Africii. Înainte de sosirea turmei în octombrie, Nigeria estima că are o populație de elefanți de doar aproximativ 300, răspândită în grupuri mici în toată țara și extrem de vulnerabilă în fața braconajului.