• Joe Biden vrea să facă 100 de milioane de vaccinuri până în aprilie
  • SUA au intrat din nou în OMS și finanțează dezvoltarea vaccinurilor
  • Biden vrea să redeschidă școlile în 100 de zile

În prima lui zi la Casa Albă, Joe Biden și-a setat prioritățile. Prima pe listă e gestionarea pandemiei care face ravagii în Statele Unite. Are un plan cu zece măsuri urgente.

Vrea să ajungă la 100 de milioane de doze de vaccin administrate până în aprilie și să facă centre de vaccinare pe stadioane, să deschidă școlile în siguranță în 100 de zile și să folosească starea de urgență ca să accelereze producția de măști.

În plus, noul președinte readuce Statele Unite în Organizația Mondială a Sănătății și va sprijini dezvoltarea de noi vaccinuri.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Statele Unite intenționează să își îndeplinească obligațiile financiare față de organizație. Statele Unite intenționează să aibă o colaborare tehnică la toate nivelurile, ca parte fundamentală a relației noastre cu OMS, una pe care o prețuim profund și pe care vrem să o întârim în viitor.”, a spus Anthony Fauci, consilierul pe sănătate al lui Joe Biden.

Biden mai vrea să implementeze, printre altele, două ordonanţe prezidenţiale, menite să ajute la accelerarea producerii dozelor de vaccin,
la intensificarea vaccinărilor şi a testărilor. Iar persoanele care merg în America vor trebui să prezinte rezultate negative la teste de coronavirus şi să intre în carantină, spune el.

Jeff Bezos s-a oferit să îl ajute pe Biden în campania de imunizare și îi pune la dispoziție mai multe depozite, ca să organizeze centre de vaccinare.