Joe Biden a iniţiat tranziţia şi consideră „jenant” refuzul lui Donald Trump de a-şi recunoaşte înfrângerea

Am început deja tranziţia, este în curs”, a declarat Joe Biden într-o conferinţă de presă organizată în orăşelul Wilmington, situat în statul Delaware.

Întrebat despre refuzul lui Donald Trump de a-şi recunoaşte înfrângerea, Biden a precizat, potrivit site-ului Axios.com şi postului CNBC: „Cred că este jenant, sincer. Şi nu cred că va contribui la imaginea a ceea ce lasă în urmă preşedintele. Ştiu din discuţiile pe care le-am avut până acum cu liderii străini că ei sunt încrezători că instituţiile democratice din Statele Unite sunt considerate puternice şi rezistente”.

Echipa lui Joe Biden a semnalat luni că ar putea intenta o acţiune judiciară dacă Administraţia Serviciilor Generale nu va anunţa validarea victoriei în scrutinul prezidenţial.

Preşedintele în funcţie, Donald Trump, a refuzat până acum să îşi recunoască înfrângerea şi a lansat acţiuni de contestare a rezultatelor în statele decisive, denunţând presupuse fraude electorale.

„Înregistrăm progrese majore. Rezultatele vor începe să vină într-o săptămână. Vom câştiga”, a declarat Donald Trump, marţi, pe Twitter.

La rândul său, secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a afirmat marţi că „va fi o tranziţie ușoară spre al doilea mandat al Administraţiei Trump”.

Întrebat dacă se gândeşte să iniţieze acţiuni judiciare, Joe Biden a precizat: „Nu văd nevoia unor acţiuni judiciare. Nu există până acum nicio dovadă în sprijinul afirmaţiilor făcute de preşedinte sau de secretarul de Stat Pompeo. Noi am început deja tranziţia, este în curs. Iar abilitatea actualei Administraţii, prin faptul că refuză să recunoască victoria noastră, nu schimbă deloc dinamica a ceea ce putem face”.

Exit mobile version