• Preşedintele Joe Biden l-a numit din nou pe Vladimir Putin „criminal de război”.
  • Rusia a respins categoric acuzaţiile privind atrocităţile comise în orăşelul Bucha.
  • Biden a spus că SUA încearcă să aplice noi sancțiuni.

Joe Biden condamnă atrocităţile de la periferia Kievului. Preşedintele american îl numeşte din nou pe Putin „criminal de război”.

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a condamnat vehement, luni, atrocităţile din orăşelul ucrainean Bucha, situat la periferia Kievului, afirmând că omologul său rus, Vladimir Putin, este „brutal” şi „criminal de război”.

„Poate că vă amintiţi că am fost criticat pentru că l-am numit pe Putin criminal de război. Ei bine, adevărul este, aţi văzut ce s-a întâmplat în Bucha, aceste lucruri îi garantează… că este criminal de război”, a afirmat Joseph Biden, conform cotidianului The Washington Post şi postului de televiziune Sky News.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Trebuie să adunăm dovezi, trebuie să continuăm să oferim Ucrainei armele de care au nevoie pentru a continua să lupte, trebuie să obţinem toate detaliile pentru a organiza un proces pentru crime de război. Acest tip este brutal. Ceea ce s-a întâmplat în Bucha este revoltător şi a văzut toată lumea. Cred că este o crimă de război. Trebuie tras la răspundere”, a subliniat Joseph Biden.

Întrebat de jurnalişti care va fi reacţia Washingtonului, Biden a răspuns: „Încercăm să aplicăm noi sancţiuni”.

Preşedinţia Rusiei a respins categoric, luni, acuzaţiile privind atrocităţile comise în orăşelul Bucha, situat la periferia Kievului, şi a anunţat propria investigaţie în acest caz, pe care îl consideră un nou efort de discreditare a armatei ruse. „Respingem categoric toate acuzaţiile”, a declarat luni Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de cotidianul Le Figaro, subliniind că Ministerul Apărării de la Moscova a depistat indicii privid „falsificarea imaginilor”.

Ministerul de Interne de la Kiev acuză armata rusă de uciderea a sute de civili în orăşelul Bucha. Cadavrele au fost descoperite după retragerea trupelor ruse din această zonă.