• Preşedintele SUA, Joe Biden, îi critică pe omologii săi din China şi Rusia, Xi Jinping şi Vladimir Putin
  • Joe Biden: Xi Jinping şi Vladimir Putin „cred că autocraţia este valul viitorului şi că democraţia nu poate funcţiona într-o lume din ce în ce mai complexă”
  • Preşedintele SUA notează că, în secolul XXI, lupta va fi între „utilitatea democraţiilor” şi cea a „autocraţiilor”

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, i-a criticat, joi seară, pe omologii săi din China şi Rusia, Xi Jinping şi Vladimir Putin, atrăgând atenţia că ei nu respectă normele democratice şi consideră „autocraţia” drept „valul viitorului”.

„Îl cunosc pe Xi Jinping de mult timp. Până la finalul mandatului de vicepreşedinte al SUA, petrecusem mai mult timp cu Xi Jinping decât cu orice alt lider străin (…). Nu are trăsături democratice, dar este inteligent, un tip inteligent. El este unul dintre tipii, la fel ca Vladimir Putin, care cred că autocraţia este valul viitorului şi că democraţia nu poate funcţiona într-o lume din ce în ce mai complexă”, a declarat Joseph Biden, în prima conferinţă de presă de la începerea mandatului de preşedinte.

„Când am fost ales în funcţia de preşedinte, el (Xi Jinping – n.red.) m-a sunat să mă felicite şi, cred că spre surpriza experţilor din China care ascultau – oamenii lui erau în conversaţie şi oamenii mei – am avut o conversaţie de două ore. Ne-am spus clar unele lucruri. Eu i-am spus clar ce îi mai spusesem şi personal cu câteva ocazii: noi nu vrem o confruntare, deşi ştim că va fi o competiţie acerbă. În al doilea rând, că vom avea o competiţie puternică, dar vom insista ca Administraţia Chinei să respecte reglementările internaţionale: competiţia corectă, practicile corecte, comerţul corect”, a subliniat Joseph Biden.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Preşedintele SUA a notat că, în secolul XXI, lupta va fi între „utilitatea democraţiilor” şi cea a „autocraţiilor”.

„Este clar, absolut clar – şi majoritatea academicienilor din toată ţara cu care au colaborat la Centrul Penn (Centrul Penn Biden pentru Diplomaţie şi Implicare Globală al Universităţii Pennsylvania – n.red.), sunt de acord cu mine – că, în secolul XXI, este vorba de lupta între utilitatea democraţiilor şi cea a autocraţiilor. Dacă observaţi, Rusia nu mai vorbeşte de comunism. Este vorba despre autocraţie. Decizii în funcţie de necesităţi luate de liderul unei ţări – aceasta este miza aici. Noi trebuie să demonstrăm că democraţia funcţionează”, a argumentat Joseph Biden, conform stenogramei declaraţiilor, publicată pe site-ul Casei Albe.