• Preşedintele Statelor Unite a declarat că operaţiunile de evacuare din Afganistan continuă într-un ritm accelerat.
  • Liderul de la Casa Albă a precizat că a vorbit în ultimele zile cu premierul Marii Britanii, Boris Johnson, cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, şi cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a declarat, vineri, că operaţiunile de evacuare din Afganistan continuă într-un ritm accelerat, avertizând că armata americană urmăreşte atent activităţile talibanilor şi ale reţelelor teroriste islamiste.

„Am securizat Aeroportul din Kabul, permiţând reluarea curselor aeriene, nu doar militare, ci şi civile. Aceasta este una dintre cele mai ample şi mai dificile operaţiuni de evacuare din istorie, iar Statele Unite sunt singura naţiune din lume capabilă să exercite o asemenea forţă la o distanţă atât de mare de teritoriul american”, a afirmat Joseph Biden, precizând că, din iulie, au fost evacuaţi peste 18.000 de oameni din Afganistan şi aproximativ 13.000 de persoane în ultimele şase zile.

„Statele Unite îşi respectă angajamentele faţă de colaboratorii afgani. De asemenea, facilităm curse aeriene pentru evacuarea cetăţenilor din state aliate şi partenere, în principal din cadrul NATO. Vom face tot ce este posibil pentru evacuarea cetăţenilor americani, cetăţenilor statelor aliate şi partenere. Niciun american care vrea să plece din Afganistan nu va fi lăsat în urmă”, a adăugat preşedintele SUA.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Suntem în contacte constante cu talibanii pentru a garanta securitatea operaţiunilor de evacuare. Le-am transmis clar talibanilor că orice atac asupra trupelor americane va fi urmat de o reacţie puternică. Suntem atenţi şi la activităţile organizaţiilor teroriste, inclusiv ale reţelei teroriste ISIS (Stat Islamic în Irak şi Siria -n.red.) şi Al-Qaida. Ne vom asigura că Afganistanul nu va deveni în viitor o bază a reţelelor teroriste care să atace Statele Unite sau ţări aliate”, a subliniat Joseph Biden.

Liderul de la Casa Albă a precizat că a vorbit în ultimele zile cu premierul Marii Britanii, Boris Johnson, cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, şi cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. „Am fost cu toţii de acord pentru o reuniune a G7 săptămâna viitoare, grupul principalelor democraţii, astfel încât să ne coordonăm abordarea unitară asupra viitorilor paşi privind Afganistanul”, a insistat Joseph Biden, explicând că ţările occidentale „vor exercita presiuni asupra talibanilor pentru respectarea drepturilor cetăţenilor afgani”.