Joe Biden imploră populația Americii să poarte mască. Președintele ales al SUA își face echipă anti-Covid cu medici ignorați de Trump

biden-masca

biden-masca

Joe Biden, președintele ales al Statelor Unite, i-a îndemnat pe compatrioții săi să poarte masca de protecție, aceasta fiind, în opinia sa, cea mai bună metodă pentru a combate pandemia, potrivit BBC. Biden a spus SUA se va confrunta cu o „iarnă foarte întunecată” și că americanii trebuie să lase în urmă preferințele politice pentru a împiedica boala Covid-19.

„Vă implor, purtaţi mască. Faceţi-o pentru voi, faceţi-o pentru vecinul vostru. O mască nu este o declaraţie politică, ci un mod bun de a începe să unim această ţară”, a transmis Joe Biden.

„Putem controla acest virus, vă promit”

Luni, Joe Biden a prezentat planurile sale Cosiliului său consultativ pentru lupta anti-Covid. „O mască nu este o declarație politică, dar este o modalitate bună de a începe să ținem țara în frâu. Aceasta este o criză care afectează pe toată lumea și voi fi președinte pentru toată lumea. Putem controla acest virus, vă promit”, a mai spus Biden.

Joe Biden a numit trei copreședinți și 10 membri în echipa sa anti-Covid. Printre copreședinții desemnați se numără și Vivek Murthy, care a fost numit chirurg general american de către președintele Barack Obama în 2014 și înlăturat de președintele Trump în 2017. Unul alt membru este imunologul Rick Bright, cel care pretinde că a fost ignorat și apoi îndepărtat de administrația Trump din cauza avertismentelor sale timpurii asupra noului coronavirus.

Exit mobile version