• Președintele american Joe Biden a fost insultat în timpul unei convorbiri telefonice pentru a sărbători Crăciunul.
  • Un bărbat a folosit o expresie populară printre susținătorii fostului președinte Donald Trump.
  • Deși nu a fost imediat clar dacă președintele a sesizat referința, Jill Biden a scăpat un chicotit discret.

Președintele american, Joe Biden, a fost insultat în timpul unei convorbiri telefonice de Crăciun, când un bărbat a folosit o expresie codată populară printre susținătorii fostului președinte Donald Trump.

Președintele american și soția sa, Jill, au urmat tradiția de a discuta cu unii dintre cei care au sunat pe o linie specială pentru a urmări călătoria lui Moș Crăciun, care este urmărită din 1955 de către Comandamentul nord-american de apărare aerospațială.
Prin intermediul unei videoconferințe de la Casa Albă, cei doi au intrat în legătură cu un bărbat care a spus că se numește „Jared” și este tatăl a patru copii, relatează El Mundo.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

După ce a vorbit pe scurt cu copiii despre cadourile pe care le ceruseră și i-a îndemnat să se culce înainte de miezul nopții, Biden a vorbit cu tatăl și i-a spus că amândoi au un fiu pe nume Hunter.

La finalul conversației, președintele american i-a urat „un Crăciun minunat” interlocutorului său, care i-a răspuns: „Și eu vă doresc un Crăciun minunat, Crăciun fericit”. Apoi și-a luat la revedere cu fraza „Let’s go Brandon!”.

„Hai, Brandon, sunt de acord”, a răspuns Biden, fără alte comentarii la această expresie codată care înseamnă de fapt „Fuck Joe Biden”.

Deși nu a fost imediat clar dacă președintele a sesizat referința, Jill Biden a scăpat un chicotit discret.

Cum a apărut expresia „Let’s go Brandon”

Înregistrarea video a schimbului de replici a devenit virală pe rețelele de socializare, unii oameni lăudându-l pe președinte pentru că a rămas impasibil.

Totul a pornit de la o greșeală a unui reporter NBC care l-a intervievat pe pilotul de curse Brandon Brown după victoria sa pe un circuit Nascar la începutul lunii octombrie.

Ridicându-și vocea pentru a acoperi zgomotul care venea din tribune, el a spus: „Și poți auzi mulțimea scandând: „Let’s Go Brandon!” Dar, de fapt, se auzea destul de clar cum mulțimea scanda „Fuck Joe Biden!”.

Expresia „Let’s Go Brandon” a devenit apoi rapid un slogan pentru a-l insulta pe Joe Biden fără a folosi cuvântul cu „F”, interzis de lege.

Pe lângă simpatizanții obișnuiți ai lui Trump, chiar și politicieni republicani de renume au preluat expresia.