• Joe Biden s-a adresat americanilor la un an de la declararea pandemiei de coronavirus.
  • Președintele SUA i-a îndemnat să meargă să se vaccineze.
  • Biden a anunțat că, de 4 iulie, când este celebrată Ziua Independenței, ar putea fi relaxate restricțiile.

La un an de la debutul pandemiei de coronavirus, președontele SUA Joe Biden s-a adresat joi seara americanilor, într-o primă intervenție televizată difuzată la o oră de vârf. Biden le-a transmis americanilor că sunt șanse mari ca de 4 iulie, când este celebrată Ziua Independenței, să fie posibile reuniuni restrânse, în cercul de prieteni sau al familiei, dacă oamenii merg și se vaccinează împotriva COVID-19, potrivit BBC.

Președintele Biden le-a transmis statelor că trebuie să pregătite ca începând cu 1 mai toată populația adultă să se poată vaccina. Acesta dorește, ca începând cu această dată, vaccinarea să fie la liber, pentru toată populația. În prezent, prioritari la vaccinare în Statele Unite sunt oamenii în vârstă sau cei care au probleme de sănătate.

Peste 529.000 de americani și-au pierdut viața din cauza Covid-19

Dacă facem asta împreună, până la 4 iulie sunt șanse mari ca voi, familia voastră și prietenii să vă puteți întâlni în curte și să sărbătoriți Ziua Independenței”, le-a spus Joe Biden americanilor. El a adăugat că atunci, țara va putea celebra nu numai Ziua Independenței, ci și „independența de acest virus”, relatează BBC.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

După un an de la debutul pandemiei, peste 529.000 de oameni în SUA și-au pierdut viața din cauza bolii Covid-19, iar peste 29 de milioane de persoane au fost infectate.

Toţi am pierdut ceva. Lucrurile mărunte din viaţă sunt cele mai importante şi sunt cele care ne lipsesc”, a mai spus Joe Biden.

În SUA, Biden are în plan să deschidă mai multe centre de vaccinare, în care și dentiștii și medicii veterinari să aibă dreptul de a vaccina populația împotriva Covid-19. O altă măsură anunţată pentru a-şi atinge obiectivele: lansarea unei platforme electronice pentru a facilita programarea la vaccinare.

„A învinge virusul și a ne întoarce la normalitate ține de unitatea națională”

Inițial, Biden își fixase ca obiectiv ca până în a 100-a zi din mandatul pe care l-a preluat la 20 ianuarie, în Statele Unite să se fi administrat deja 100 de milioane de doze de vaccin. Acum, președintele american a afirmat că acest obiectiv va fi atins mai devreme, în ziua a 60-a a mandatului, adică la sfârșitul acestei săptămâni.

A învinge virusul și a ne întoarce la normalitate ține de unitatea națională”, a adăugat Biden, care a cerut populației să respecte în continuare regulile de bază din pandemie – să păstreze distanța fizică, să poarte mască și să se spele pe mâini.