Joe Biden pleacă joi într-un turneu în Europa. Summitul bilateral cu Vladimir Putin, cel mai așteptat eveniment

Turneul meu prin Europa este despre unirea democrațiilor din întreaga lume. Cu această promisiune, Joe Biden se pregătește pentru prima călătorie pe Bătrânul Continent.

În primul rând, ne așteptăm ca Joe Biden să vorbească și să acționeze foarte mult în spiritul unei unități cu Uniunea Europeană și ceilalți aliați, precum Marea Britanie. Apoi, cu siguranță va vorbi despre provocările la adresa țărilor democratice. Iar acestea poartă două nume – Rusia și China.

De altfel, el se va și întâlni cu Vladimir Putin. Într-un editorial din Washington Post, Joe Biden a scris că nu va ezita să răspundă la viitoarele acțiuni agresive ale Rusiei. Și a promis că va sublinia, la discuția cu Putin, angajamentul Statelor Unite și Europei de a apăra drepturile și demnitatea omului. Și NATO a anunțat că își va apăra aliații de posibilele amenințări venite dinspre Rusia și Belarus.

Joe Biden a amintit că, la inițiativa SUA, săptămâna aceasta s-a decis taxarea marilor corporații cu 15%. Și a promis că se va implica și în criza schimbărilor climatice. Obiectivul este să reducă criza climatică și să creeze locuri de muncă prin stimularea unei tranziții globale cu energie curată.

Programul lui Biden în Europa

Biden va sta șapte zile în Europa și va participa la patru summituri. Între 10 și 13 iunie va fi în Marea Britanie, unde se va întâlni cu Boris Johnson și cu Regina Elisabeta, dar va participa și la summitul G7.

Pe 14, urmează summitul NATO din Bruxelles, iar apoi summitul SUA – UE, tot în capitala Belgiei. În sfârșit, pe 16 iunie, la Geneva, summitul bilateral cu Vladimir Putin.

Exit mobile version