• Joe Biden a câștigat Pennsylvania și Nevada și a ajuns la 290 de voturi (AP)
  • Donald Trump refuză să îşi recunoască înfrângerea, insistând că el este câştigătorul şi sugerând că au existat nereguli.
  • Donald Trump a intentat un proces în justiţie în Arizona
  • Joe Biden 290 – Donald Trump 214. Pentru a câștiga oricare dintre candidați are nevoie de minimum 270 de voturi electorale (electori)

Rezultate alegeri SUA 2020 în timp real:

UPDATE 08:30 Ginerele și consilierul lui Trump îl sfătuiește să renunțe la alegeri

Jared Kushner, ginerele și consilierul superior al lui Donald Trump, l-a abordat pe președinte pentru a renunța la alegeri, relatează CNN.

Această acțiune al lui Jared Kushner vine în urma unei declarații a lui Trump. La câteva momente după ce CNN l-a proiectat ca președintele ales pe Joe Biden, Trump a zis că fostul vice-președinte „se grăbește să se pozeze în mod fals ca învingător” și „cursa este departe de a se termina”.

UPDATE 08:00 Când devine oficial Joe Biden preşedintele SUA

Dacă ţi s-a părut că a durat mult până ai aflat cine e noul preşedinte al Statelor Unite, află că va mai dura mai bine de 2 luni până îşi va depune jurământul. 

Recomandări

PSD SE RETRAGE DIN COALIȚIE
BOLOJAN: ÎI VA COSTA MULT PE ROMÂNI
AUR ESTE GATA SĂ-ȘI ASUME GUVERNAREA
IOHANNIS: RO E ÎNTR-O SITUAȚIE COMPLICATĂ
CARE E SOARTA TIKTOK
NETANYAHU DISCUTĂ PACEA

În primul rând trebuie să aştepte ca Donald Trump să accepte înfrângerea. Şeful de campanie al acestuia a anunţat deja că se va ajunge la Curtea Supremă. 

Până pe 11 decembrie trebuie să fie validat rezultatul alegerilor. La trei zile distanţă vine votul electorilor din fiecare stat. Aceştia mereu respectă opţiunea poporului.

Pe 23 decembrie votul electorilor ajunge la Washington.Pe 3 ianuarie este programat startul celui de-al 117-lea Congres. Membrii Casei Reprezentanţilor şi noii membri ai Senatului vor depune jurământul.

Pe 6 ianuarie va fi întâlnirea tuturor membrilor iar cele 538 de voturi ale electorilor vor fi citite.

Ultimul pas este pe 20 ianuarie. Atunci are loc ziua inaugurării iar Joseph Robinette Biden Jr va deveni al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii. 

UPDATE 3.50 Joe Biden: Promit să fiu un președinte care unește

Joe Biden a promis că va fi un președinte care îi unește pe americani și le-a transmis suporterilor lui Trump că le înțelege dezamăgirea, că a pierdut și el. ”Să ne dăm unii altora o nouă șansă”, le-a transmis acesta.

”Prieteni, cetățenii acestei națiuni au vorbit. Ne-au adus o victorie clară. O victorie convingătoare” a spus Biden.

În primul său discurs în calitate de președinte ales, Biden a spus că este timpul să ”vindecăm” America, ”să coborâm temperatura” și ”să renunțăm la discursul agresiv”.

A transmis că este un democrat mândru, dar că va guverna ca un președinte american. Le-a promis americanilor de culoare că îi va sprijini mereu așa cum au făcut-o și ei.

Biden a promis că va face din nou America respectată în lume și că va fi un președinte care unește și nu vede doar state roșii ( republicane) și albastre (democrate).

UPDATE 3.40 Kamala Harris: Sunt prima femeie în această funcție, nu voi ultima

Kamala Harris a intrat pe scenă pe muzica lui Mary J Blige în Wilmington, Delaware. Kamala Harris este prima femeie de culoare și prima femeie de origini asiatice care devine vicepreședinte al SUA

Kamala Harris și-a început discursul citându-l pe John Lewis, lider al mișcării pentru drepturile civile ale afroamericanilor: ”Democrația nu este un stat, nu este un act”. „Să aperi democrația cere luptă și sacrificii. Dar este bucurie în asta.” a spus Harris.

”Avem puterea să ne construim un viitor mai bun. Și când chiar democrația era pe buletinul de vot la aceste alegeri iar miza era chiar sufletul Americii, cu toată lumea privindu-ne, v-ați grăbit să aduceți o nouă zi pentru America.”

Harris a vorbit despre mama ei: ”Cand a venit din India, la 19 ani, nu-și imagina acest moment. Dar a crezut atât de mult în America încât acest moment a ajuns posibil. Așa că mă gândesc la ea și la toate generațiile de femei – de culoare, asiatice, albe, latine, amerindiene – care de-a lungul istoriei au pavat drumul pentru asta. Deși sunt prima femeie care ocupă această funcție, nu voi fi ultima.”

UPDATE 3.30 Primele 4 lucruri pe care le va face Joe Biden după inaugurare

Joe Biden va alătura din nou SUA acordurilor climatice de la Paris, va opri retragerea SUA din Organizația Mondială a Sănătății, va abroga interzicerea imigrației din națiunile musulmane și va restabili protecții pentru „Visători” ( n.r tinerii imigranți – Dreamers) imediat după inaugurare, potrivit The Washington Post.

UPDATE 03.00 Joe Biden va susține primul discurs ca președinte ales

Kamala Harris și Joe Biden țin primele discursuri de învingători în Wilmington, Delaware.

UPDATE 01.30 Trump a intentat un proces în justiţie în Arizona

Preşedintele Donald Trump refuză să îşi recunoască înfrângerea, insistând că el este câştigătorul şi sugerând că au existat nereguli.

Echipa lui Trump a anunțat că a intentat un proces în justiţie în Arizona, acuzând că cea mai populată regiune din stat, Maricopa County, a invalidat voturi în mod incorect în cadrul alegerilor prezidențiale.

Potrivit acuzațiilor, angajații din secțiile de votare din Maricopa le-ar fi spus unor alegători să apese pe un buton după ce o mașină a detectat voturi în plus.

UPDATE 01.00 Trump nu renunță la acuzațiile de fraudă

Donald Trump se laudă pe Twitter în cele mai recente două mesaje ale sale că a obținut 71 de milioane de voturi, cele mai multe pentru un președinte în funcție, și lansează iar acuzații.

”Observatorii nu au fost lăsați în camerele de numărare a voturilor. Eu câștig alegerile. Am 71 de milioane de voturi. S-au întâmplat lucruri rele iar observatorii noștri nu le-au putut vedea. Nu s-a mai întâmplat asta până acum. Milioane de buletine de vot prin poștă au fost trimise către oameni care nu le-au solicitat” a scris cu majuscule Trump pe Twitter.

Bineînteles, mesajul său a fost marcat de Twitter ca fiind înșelător pentru utilizatori.

UPDATE 23.54 Naomi Biden a postat pe Twitter o poză emoționantă cu Joe Biden

UPDATE 22.33 Donald Trump s-a întors la Casa Albă după runda de golf

UPDATE Jill Biden: „El va fi un președinte pentru toate familiile noastre”

Jill Biden a scris pe Twitter despre Joe Biden.

UPDATE 20.52 Lukașenko: „Relațiile dintre Minsk și Statele Unite vor rămâne aceleași”

UPDATE 20.47 Mitt Romney, primul republican care îl felicită pe Joe Biden

„Eu și Ann îi felicităm pe președintele ales, Joe Biden, și pe vicepreședintele ales, Kamala Harris. Știm că sunt doi oameni de bună-credință, iar amândoi au un caracter admirabil. Ne rugăm ca Dumnezeu să-i binecuvânteze zilele și anii ce urmează”.

UPDATE 20.38 Emmanuel Macron: „Americanii și-au ales președintele”

„Americanii și-au ales președintele. Felicitări pentru Joe Biden și Kamala Harris. Avem multe de făcut pentru a depăși provocările de astăzi. Haideți să lucrăm împreună!”.

UPDATE 20.33 Fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, a scris pe Facebook că noul președinte al SUA este prieten cu Republica Moldova

„După câteva zile de tensiune, Joe Biden a devenit al 46-lea președinte al Statelor Unite”.

UPDATE 20.21 Obama îi felicită pe Biden și Kamala Harris: „Felicitări prietenilor mei, Joe Biden și Kamala Harris”

„Felicitări prietenilor mei, Joe Biden și Kamala Harris – viitorul nostru președinte și viitorul vicepreședinte al Statelor Unite”.

UPDATE 20.17 Iohannis îl felicită pe Joe Biden

„Felicitări președintelui ales, Joe Biden, pentru victoria sa. Aștept cu nerăbdare să consolidăm parteneriatul nostru strategic, solid și dinamic, pe toate planurile. România va continua să întărească securitatea, prosperitatea și rezistența comunității transatlantice”.

UPDATE 19.44 Kamala Harris a distribuit un video în care îi spune lui Joe Biden „Am reușit!”

„Am reușit. Am reușit, Joe! Vei fi următorul președinte SUA!”

UPDATE 19.31 Hillary Clinton: „Alegătorii și-au spus cuvântul și i-au ales pe Joe Biden și Kamala Harris”

„Alegătorii și-au spus cuvântul și i-au ales pe Joe Biden și Kamala Harris să fie președintele și vicepreședintele Americii. E un moment în care se scrie istorie, repudierea lui Donald Trump și o nouă pagină pentru America. Vă mulțumesc tuturor celor care ați făcut acest lucru posibil. Înainte, împreună”.

UPDATE 19.25 AP Joe Biden a câștigat Nevada și a ajuns la 290 de voturi ale electorilor

Avansul lui Joe Biden a urcat la 290 de voturi ale electorilor după ce a câștigat și Nevada, anunță AP.

UPDATE 19.23 Suporterii Trump se ceartă cu protestatarii BLM, în Michigan

UPDATE 19.17 Liderii străini au început deja să-i felicite pe Joe Biden și pe Kamala Harris după ce au fost numiți câștigători

Justin Trudeau: „Felicitări, Joe Biden și Kamala Harris. Țările noastre sunt prieteni apropiați, parteneri și aliați. avem o relație unică, la nivel global. Abia aștept să lucrăm împreună și să construim împreună”.

UPDATE 19.06 Joe Biden: „Este timpul ca America să se unească și să se vindece”

„Sunt onorat și umil în fața încredereii pe care americanii au avut-o în mine și în vicepreședintele Kamala Harris. În fața unui obstacol fără precedent, un număr record de americani au ieșit la votat și au votat. Demostrând, încă o dată, că democrația bate în sufletul Americii. Este timpul ca America să se unească și să se vindece”.

UPDATE 19.00 Biden a numit încercările lui Trump ca fiind „lipsite de merit”

Biden are voturile pentru Casa Alba și va fi împuternicit ca președinte în ianuarie.

UPDATE 18.55 Trump refuză să-și recunoască înfrângerea

”Știm cu toții de ce Joe Biden se grăbeste să pozeze în câștigător, și de ce aliații lui din media încearcă din greu să îl ajute: nu vor ca adevărul să iasă la suprafață. Pentru că alegerile astea sunt departe de a fi terminate”, a declarat Trump.

„De luni, campania noastră va începe procesul la Curtea Suprema pentru a ne asigura că alegerile sunt corecte și este ales adevăratul câștigător”, a mai spus Trump.

UPDATE 18.54 Joe Biden: „America, sunt onorat că m-ai ales lider”

„America, sunt onorat că ai ales să conduc această țară minunată. Munca pe care o vom depunde va fi grea, dar îți promit asta: voi președintele tuturor americanilor, fie că m-ați votat sau nu”.

UPDATE 18.52 Trump declară fals ca a câștigat în momentul când ajunge la clubul de golf din Virginia

În realitate, Biden conduce în Georgia, Nevada și Penssylvania, iar candidatul democrat ar putea fi declarat în curand următorul președinte SUA.

UPDATE 18.50 Kamala Harris va fi prima femeie și prima persoană de culoare vicepreședinte al SUA

Odată cu victoria lui Joe Biden, Kamala Harris va fi prima femeie și prima persoană de culoare care devine vicepreședinte. Harris este a patra femeie care a obținut nominalizarea pentru un partid major – după Geraldine Ferraro în 1984, Sarah Palin în 2008 și Hillary Clinton în 2016. Va începe în ianuarie.

UPDATE 18.38 AP anunță că Joe Biden a câștigat Pennsylvania

AP anunță că Joe Biden a câștigat Pennsylvania și a ajuns la 284 voturi electorale, trecând de pragul necesar de 270.

UPDATE 18:26 Proiecție CNN: Biden este președintele SUA

Joe Biden este al 46 presedinte al SUA, anuntă CNN făcând o proiecție. BBC, NBC, CBS, The New York Times și Washington Post, confirmă.

UPDATE 18:22 Proiecție AP: Joe Biden a câștigat Arizona

După ultimele rezultate din Maricopa, Joe Biden are 20.573 de voturi, relatează The Guardian. Informația este preluată de la AP, care spune că Joe Biden este învingător în Arizona.

UPDATE 18:13 Donald Trump nu va participa la conferința de presă susținută de avocații săi

Oficialii campaniei electorale Donald Trump au anunțat că la conferința de presă vor participa fostul primar al New York-ului, Rudy Giuliani, fostul procuror general din Florifa, Pam Bondi și Corey Lewandowski, consilierul lui Donald Trump.

UPDATE 17:31 Deadline pe state pentru sosirea voturilor prin poștă

Texas: 4 noiembrie
Virginia: 6 noiembrie
Kansas: 6 noiembrie
Kentucky: 6 noiembrie
Massachusetts: 6 noiembrie
Pennsylvania: 6 noiembrie – poate fi contestat în justiție
Iowa: 9 noiembrie
North Dakota: 9 noiembrie
West Virginia: 9 noiembrie
Minnesota: 10 noiembrie – poate fi contestat în justiție
Mississippi: 10 noiembrie
Nevada: 10 noiembrie
New Jersey: 10 noiembrie
New York: 10 noiembrie
North Carolina: 12 noiembrie
Alaska: 13 noiembrie
District of Columbia: 13 noiembrie
Maryland: 13 noiembrie
Ohio: 13 noiembrie, iar rezultatele nu vor fi anunțate până pe 28 noiembrie
Illinois: 17 noiembrie
Utah: 17 noiembrie
California: 20 noiembrie
Washington: 23 noiembrie

UPDATE 16:49 Avocații lui Donald Trump vor susține o conferință de presă la ora 18:30

Conferința de presă va avea loc în Philadelphia.

UPDATE 15:37 Donald Trump a început să posteze mesaje pe Twitter în care acuză că votul a fost fraudat

„Zeci de mii de voturi au fost primite ilegal după ora 08:00 P.M., marți, ziua alegerilor. Au schimbat complet și foarte ușor rezultatele din Pennsylvania și cu siguranță și din alte state. În plus, sute de mii de voturi au fost numărate fără ca observatorii noștri să fie primiți”.

UPDATE 10:00 Mesaje anonime care instigă la proteste în Philadelphia

O companie de mesagerie, despre care AP spune că ar fi deţinută de unul din oamenii cheie din echipa de comunicare a lui Donald Trump, a trimis mii de mesaje anonime susţinătorilor republicani din Philadelphia în care aceștia sunt îndemnați să meargă într-o intersecţie unde erau deja strânşi mai mulţi susţinători democraţi.

UPDATE 07:45 Companiile media deținute de Rupert Murdoch îl sfătuiesc pe Trump să piardă „cu grație”

Mai multe companii media conservatoare deținute de Rupert Murdoch și-au mutat mesajele pentru a avertiza cititorii și telespectatorii că Donald Trump ar putea pierde alegerile prezidențiale. Mesajul pare a fi unul coordonat și merge până la un apel adresat lui Trump, în care i se cere ca, dacă pierde, să accepte înfrângerea „cu grație”. Se difuzează pe Fox News și în Wall Street Journal și New York Post, informează The Guardian.

Gazda Fox News, Laura Ingraham, o apropiată a președintelui Trump, l-a sfătuit pe acesta să accepte înfrângerea „dacă și când se va întâmpla asta” cu „grație și calm”.

„Dacă și când este timpul să acceptăm un rezultat nefavorabil la aceste alegeri, și sperăm că nu va veni niciodată, dar dacă și când se va întâmpla asta, președintele Trump trebuie să o facă cu aceeași grație și cumpătare pe care a demonstrat-o la acea primărie cu Savannah Guthrie. A pierde, dacă asta se întâmplă – este îngrozitor. Dar moștenirea președintelui Trump va deveni mai semnificativă doar dacă se va concentra asupra avansului țării”, a spuns prezentatoarea TV.

UPDATE 07:30. Șeful de Cabinet de la Casa Albă, infectat cu coronavirus

Bloomberg anunță că Mark Meadows, șeful de Cabinet de la Casa Albă, a fost depistat pozitiv cu coronavirus. Pe lângă el, alte patru persoane ar mai fi infectate.

UPDATE 6:00 Joe Biden: ”Vom câştiga această cursă cu o majoritate clară, cu naţiunea care ne susţine”

Joe Biden a declarat că este încrezător în câştigarea scrutinului prezidenţial din Statele Unite cu o majoritate clară.

Nu avem rezultate clare încă, dar vom câștiga această cursă. Suntem pe drumul de a obține 300 de voturi ale electorilor.  Vom câştiga această cursă cu o majoritate clară, cu naţiunea care ne susţine.

Unul dintre lucrurile de care sunt mândru în mod special este cât de bine stăm în toată America. Știu că această numărătoare este înceată. Dar acele numere reprezintă voturi și ele trebuie auzite.” a spus Biden.

Suntem adversari, dar nu suntem dușmani. Suntem americani” a mai declarat Biden, făcând din nou apel la calm și unitate.

Numărul total de voturi încă crește. Îl batem pe Donald Trump cu peste 4 milioane de voturi” a adăuhat el.

UPDATE 03:36 Joe Biden conduce cu 21.746 de voturi în Pennsylvania

UPDATE 03:05 Samuel Alito, judecător la Curtea Supremă de Justiție SUA, a ordonat Consiliilor Județene din Pennsylvania să separe buletinele de vot primite după ziua alegerilor

A declarat că dacă acestea sun numărate, vor fi numărate separat. Ordinul este în conformitate cu îndrumarea emisă deja de secretarul de stat din Pennsylvania, relatează CNN.

UPDATE 02:53 Statele în care conduce Joe Biden: Georgia, Pennsylvania și Nevada

Conform The Guardian, statele cheie în care Joe Biden conduce alegerile SUA 2020 sunt următoarele:

Georgia

  • Joe Biden: 2.456.510 voturi – 49.4%
  • Donald Trump: 2.452.599 voturi – 49.3%

Pennsylvania

  • Joe Biden: 3.324.151 voturi – 49.6%
  • Donald Trump: 3.304.619 voturi – 49.3%

Nevada

  • Joe Biden: 632.558 voturi – 49.8%
  • Donald Trump: 609.901 voturi – 48%

Carolina de Nord este condusă de Donald Trump:

  • Donald Trump: 2.732.697 voturi – 50.1%
  • Joe Biden: 2.656.207 voturi – 48.7%

UPDATE 02:34 Staff-ul de campanie al lui Joe Biden urmărește voturile în timp ce publicul așteaptă să vadă dacă Joe Biden va vorbi public

Deși staff-ul de campanie a anunțat un discurs al lui Joe Biden în prime time, acum se așteaptă vești despre conferința lui. Jurnaliștii CNN se întreabă dacă Biden va mai vorbi, chiar dacă încă nu există un răspuns final referitor la rezultatele alegerilor SUA 2020.

UPDATE 02:30 Philadelphia nu va oferi mai multe detalii despre numărarea voturilor în această noapte

Biroul responsabil de alegerile din Philadelphia nu ar oferi mai multe detalii despre numărarea voturilor în această noapte, relatează CNN.

Se pare că voturile rămase sunt din ce în ce mai greu de sortat.

UPDATE 02:21 CNN: Joe Biden preia conducerea în Philadelphia, Pennsylvania, pe măsură ce voturile prin corespondeță sunt numărate

CNN: Dacă Biden câștigă 20 de voturi electorale din partea Pennsylvaniei, l-ar face să depășească cele 270 de voturi de care nevoie. Conform ultimei proiecții realizate de CNN, Biden are 253 de voturi electorale, iar Trump 213.

Biden a crescut cu 555.833 voturi în Philadelphia, în timp ce Trump are 125.897 voturi.

Pentru Biden, numărul de voturi reprezintă un procent de 80.78% din voturile numărate. Pentru Trump, numărul voturilor evidențiază un procent de 18.3% din totalul de voturi numărate până în prezent.

UPDATE 01:39 Donald Trump, pe Twitter: „Am avut avansuri majore în toate aceste state în seara alegerilor, iar apoi au dispărut miraculos pe măsură ce au trecut zilele”

Donald Trump a scris pe Twitter că a condus votul în statele cheie în seara alegerilor, iar pe timpul zilei a început să piardă. „Poate că avansul se va întoarce pe măsură ce lansăm procedurile legale”, a mai scris Trump pe Twitter.

UPDATE 01:04 Joe Biden ar putea să țină un discurs la ora 03:00 (ora României)

Biden ar putea să le vorbească americanilor la ora 03:00, ora României, relatează The Guardian.

Ar putea să țină discursul din Wilmington, Delaware, iar Kamala Harris îl va introduce.

Oficialii de la Casa Albă spun că Donald Trump nu ar avea nimic de declarat sau de transmis americanilor în această seară. Jurnaliștii The Guardian subliniază faptul că acest lucru se poate schimba oricând.

UPDATE 00:58 Donald Trump, mesaj pe Twitter despre Joe Biden și biroul de la Casa Albă

Donald Trump, într-o postare pe Twitter: „Joe Biden nu ar trebui să pretindă, în mod eronat, că biroul de la Casa Albă este al lui. Asta aș putea să fac și eu. Procedurile judiciare încep chiar acum!”

Donald Trump, preşedintele în funcţie al SUA, îi cere contracandidatului său, Joseph Biden, să nu proclame „în mod greşit” victoria în scrutinul prezidenţial, avertizând că procedurile de contestare a rezultatelor abia încep.

Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat, are şanse mari să obţină confirmarea victoriei în scrutinul prezidenţial din SUA, însă echipa lui Donald Trump contestă numărarea voturilor prin corespondenţă în statele decisive.

În urmă cu câteva ore, Donald Trump a anunţat că va apela la toate procedurile juridice de contestare a rezultatelor în statele decisive pentru rezultatul scrutinului prezidenţial, cerând transparenţă în numărarea voturilor.

„Credem că poporul american are dreptul la transparenţă deplină în privinţa numărării voturilor şi validării alegerilor, iar aici nu mai este vorba de alegerile din anumite circumscripţii. Este vorba de integritatea întregului proces electoral. Noi am spus de la început că toate buletinele de vot exercitate legal trebuie numărate, iar cele ilegale nu ar trebui numărate, dar am întâmpinat la tot pasul rezistenţă faţă de acest principiu din partea democraţilor”, a afirmat Donald Trump, potrivit unui comunicat oficial.

„Vom continua acest proces din toate punctele de vedere legale pentru a garanta că poporul american are încredere în sistemul nostru de guvernare. Nu voi renunţa niciodată la lupta pentru voi şi pentru naţiunea noastră”, a declarat Trump.

UPDATE 00:10 Susținătorii lui Donald Trump cer oprirea numărării voturilor prin corespondență în Philadelphia, Pennsylvania

UPDATE 23:42 Numărarea voturilor în Arizona se va prelungi în weekend

Arizona a estimat că mai sunt de numărat aproximativ 250.000 – 270.000 de voturi, conform CNN.

UPDATE 22:00 Evacuări în Philadelphia în urma unor amenințări cu bombă în apropierea centrului în care se numără voturile

Evacuări în Philadelphia în urma unei amenințări cu bombă într-o zonă din apropierea centrului în care are loc numărarea buletinelor de vot.

Poliția din Philadelphia a spus că autoritățile au primit două apeluri de la același individ spunând că o bombă urmează să explodeze.

UPDATE 21:35 Republicanii cer Curții Supreme să ordone segregarea voturilor care au venit după Ziua Alegerilor în Pennsylvania

Republicanii cer Curții Supreme să ordone segregarea voturilor care au venit după Ziua Alegerilor în Pennsylvania.

UPDATE 20:40 Donald Trump cere transparenţă şi anunţă că va contesta rezultatele scrutinului prezidenţial

Credem că poporul american are dreptul la transparenţă deplină în privinţa numărării voturilor şi validării alegerilor, iar aici nu mai este vorba de alegerile din anumite circumscripţii. Este vorba de integritatea întregului proces electoral. Noi am spus de la început că toate buletinele de vot exercitate legal trebuie numărate, iar cele ilegale nu ar trebui numărate, dar am întâmpinat la tot pasul rezistenţă faţă de acest principiu din partea democraţilor”, afirmă Donald Trump, potrivit unui comunicat oficial 

UPDATE 20:10. Primarul din Philadelphia: Acuzațiile de fraudare a alegerilor sunt nefondate

Jim Kennedy, primarul din Philadelphia, spune că acuzațiile președintelui Donald Trump sunt nefondate. „În timp ce unii, inclusiv președintele, continuă deversarea de acuzații nefondate de fraudă în spațiul public… ce am văzut în Philadelphia se numește democrație, pur și simplu”, a declarat Kennedy.

UPDATE 19:45 Joe Biden va susține declarații de presă

Candidatul democrat Joe Biden este așteptat să se adreseze națiunii vineri seară, a spus un oficial al campaniei acestuia, informează WSJ.

UPDATE 18:45 Crește avansul lui Biden în Pennsylvania și Nevada

În Pennsylvania, avansul lui Biden se ridică acum la 9.027 de voturi, iar diferența se așteaptă să crească pe măsură ce vor apărea mai multe rezultate din Philadelphia.

Și avansul din Nevada a crescut, ajungând la 22.076 voturi.

UPDATE 18:00 Georgia se îndreaptă spre renumărare

Secretarul de stat al Georgiei, Brad Raffensperger, a declarat că va exista o renumărare a voturilor din cursa alegerilor prezidențiale, bazată pe marja îngustă actuală și cantitatea mică de voturi rămase de numărat.

Până seara târziu, vineri, Biden l-a condus pe Trump cu aproximativ 1.500 de voturi din 4,9 milioane exprimate la aceste alegeri cu participare ridicată. Dacă marja se menține, vor fi cele mai strânse alegeri prezidențiale din Georgia, cel puțin de la războiul civil.

Conform legislației statului, candidații pot solicita o renumărare dacă marja se află sub jumătate de punct procentual. Acest proces începe după ce statul certifică rezultatele.

UPDATE 17.10 Prima reacție a lui Trump după ce a fost devansat de Joe Biden în Pennsylvania

Donald Trump este afectat de anunțul potrivit căruia Joe Biden a preluat conducerea în Pennsylvania. „Integritatea orașului Philadelphia(nu Philadelpiha, n.red.) este putredă, o dovedește istoria”, a scris Trump pe Twitter.

Imediat după reacția președintelui american un video din cadrul dezbaterii dintre Trump și Biden a reapărut în mediul online. Trump spunea atunci că „în Philadelphia se întâmplă lucruri rele”.

UPDATE 17.05 Avansul lui Biden în Pennsylvania a crescut la 6.737 voturi

Pennsylvania a postat rezultatele după ce a numărat încă 3.000 de voturi și avansul lui Joe Biden a crescut la 6.737 voturi.

UPDATE 16:45 Fox News ar putea anunța curând victoria lui Joe Biden

Fox News ar putea anunța curând victoria lui Joe Biden, însă prezentatorii televiziunii nu vor spune despre acesta că este „președintele ales” al SUA.

UPDATE 16:35 Echipa lui Donald Trump spune că alegerile nu s-au încheiat

Biden pare să fie pe drumul cel bun pentru a câștiga Pennsylvania și președinția SUA, dar echipa de campanie a lui Donald Trump nu renunță.

Aceste alegeri nu s-au terminat”, a declarat Matt Morgan, consilierul general al campaniei, într-un comunicat. „Proiecția falsă a lui Joe Biden ca învingător se bazează pe rezultatele din patru state care sunt departe de a fi finale”.

UPDATE 16:10 Traficul aerian este restricționat deasupra casei lui Joe Biden

Un nou „spațiu aerian de apărare națională” restricționat a fost pus în funcțiune peste casa candidatului democrat Joe Biden din Wilmington, Delaware, anunță CNN

FAA spune că spațiul aerian a fost, de asemenea, restricționat temporar asupra Chase Center din apropiere, unde este pregătită scena pentru un posibil discurs de victorie al lui Biden – dacă ar câștiga în cele din urmă alegerile prezidențiale.

UPDATE 15.45 Joe Biden are un avans de peste 5.000 de voturi în Pennsylvania

Joe Biden are un avans de 5.587 voturi în Pennsylvania, după ce Trump a condus de la închiderea urnelor.

UPDATE 13.50 Biden are un avans de 1.097 de voturi în Georgia

Joe Biden are un avans de 1.097 de voturi în fața lui Donald Trump în Georgia, informează The Guardian.

Mai sunt 10.000 de voturi de numărat în Georgia, potrivit CNN.

UPDATE 13.20 Avansul lui Joe Biden în Georgia a crescut

Joe Biden are acum un avans de 1096 de voturi în fața lui Donald Trump în Georgia, stat cu 16 electori.

UPDATE 11:50 Situația din Georgia. Cum s-a modificat pe ore

Donald Trump: 49.37% – 2,448,454

Joe Biden: 49.39% – 2,449,371

UPDATE 11:25 Biden are avans în Georgia

Joe Biden are avans în Georgia cu 917 voturi, după ce Trump a condus.

UPDATE 11:10 Atât Trump, cât și Biden pot câștiga în continuare alegerile. Iată de ce are nevoie fiecare:

Joe Biden trebuie să câștige două dintre statele Arizona, Carolina de Nord, Nevada și Georgia sau să câștige Pennsylvania.

Donald Trump trebuie să câștige Pennsylvania și trei dintre statele Arizona, Carolina de Nord, Nevada și Georgia.

Este o bătălie din ce în ce mai grea pentru președinte, avansul său în Georgia scăzând acum la 463.

UPDATE 10:40 The Washington Post: Joe Biden, protecție sporită de la Secret Service

Secret Service trimite întăriri de azi pentru a asigura protecția fostului vicepreședinte Joe Biden care ar putea susține discursul de revendicare a victoriei, potrivit The Washington Post.

UPDATE 10:30 Donald Trump s-a dezlănțuit iar pe Twitter

Trump a publicat următoarele mesaje:” Câștig ușor președinția SUA cu voturi exprimate legal. Observatorilor nu li s-a permis sub nicio formă să-și facă munca, astfel că voturile validate în această perioadă trebuie declarate ilegale. Curtea Supremă a SUA trebuie să decida” a scris Trump pe Twitter.

Când platforma a marcat masajul ca inducând publicul în eroare, Trump a revenit: ”Twitter este scăpat de sub control, a fost făcut posibil prin darul guvernului, Articolul 230”.

UPDATE 10:20: Bogdan Nicolae, analist politică externă face o radiografie a șanselor lui Trump

Bogdan Nicolae, analist politică externă, la Aleph News: ”Pennsylvania a cerut dinainte aproape trei milioane de buletine de vot pentru a fi exprimate prin poştă, ştim că din acestea nu toate vor ajunge înapoi în secţiile de vot. Sunt cam 590.000 de voturi care ar trebuit să ajungă din cele trei milioane. Dacă ar fi să ne raportăm la cifrele comunicate până în prezent, putem să spunem următoarele: sunt cam 300.000 de voturi care pot fi numărate într-o zi de către cei aproape 100 de funcţionari din Pennsylvania. Avem un centru de greutate la Pennsylvania Convention Center, acolo 24 de ore din 24 există o numărătoare continuă. Aseară s-au închis cu aproximativ 300.000 de numărat. Conform legislaţiei, există posibilitatea ca până astăzi la 17:00, ora locală, să se mai primească buletine de vot şi aceste voturi sunt considerate legale dacă poartă data poştei de dinainte de trei noiembrie.

Situaţia se va clarifica. O parte din acţiunile lansate de Trump au fost respinse, există o probleme cu baza legală. Prin urmare, dacă nu vor avea o bază juridică solidă, vor fi sortite eşecului. Vom avea un rezultat cunoscut şi aprobat, 21 ianuarie este o dată certă cu un nou preşedinte la Casa Albă pentru mine.

Există şanse pentru Donald Trump în celelalte state rămase, dar trebuie să se împlinească un cumul de condiţii. De exemplu, în Georgia are un avans de 1000 de voturi, în Carolina de Nord are un avans considerabil, dacă ar avea acest avantaj până la capăt, ar însemna că va trebui să se lupte pentru Arizona şi pentru Nevada. În Nevada, Joe Biden are undeva la 11.000 de voturi, în Arizona pe la 40.000 pentru Biden. Ultima bătălie, cea mai importantă, este în Pennsylvania. Se aşteaptă voturi din zone urbane, care de obicei aparţin democraţilor.”

UPDATE 10:00 Avansul lui Trump a scăzut la 665 de voturi în Georgia

Doar 665 de voturi îi desparte pe Biden de Trump în Georgia.

UPDATE 9:00 Ce știm până acum

  • Oficialii electorali continuă să numere buletinele de vot în Georgia, Pennsylvania, Nevada și Carolina de Nord. În prezent, Joe Biden are un avans la voturile populare și mai are nevoie de 6 voturi din partea colegiului electoral pentru a obține victoria.
  • Trump a spus o serie de minciuni în timpul unei conferințe de presă la Casa Albă. După ce președintele și-a declarat în mod fals victoria, mai multe posturi TV au întrerupt emisia.
  • Dintre aliații lui Trump, fostul guvernator al New Jersey, Chris Christie, a fost singurul care l-a atacat pe președinte pentru acuzațiile sale privind alegerile. „Arată-ne dovezile“, a spus el la ABC News. „Până azi nu am auzit nimic despre dovezi“.
  • Pe Fox News, senatorii republicani Lindsey Graham și Ted Cruz au susținut afirmația președintelui, aceea că voturile sunt furate. Cruz, un republican din Texas, a pretins fără dovezi, așa cum a făcut și Trump, că oficialii electorali „găsesc“ voturi. De fapt, ei numără voturi.
  • În Georgia și Pennsylvania, avansul lui Trump scade pe măsură ce se numără mai multe buletine de vot. În Georgia, Biden este în urmă cu aproximativ 1.700 de voturi. În Pennsylvania, unde Biden este în urmă cu aproximativ 22.500 de voturi, secretarul de stat Kathy Boockvar a declarat că numărarea voturilor va continua până seara.
  • Între timp, avansul lui Biden scade în Arizona. Președintele american e pe urmele adversarului cu 47.000 de voturi.
  • Biden a cerut americanilor să fie calmi. „Nu avem nicio îndoială că, după terminarea numărării voturilor, senatorul Harris și cu mine vom fi câștigători. Îi rog pe toți să rămână calmi“, a spus el.

UPDATE 07:00 Avansul lui Trump scade în Pennsylvania

Donald Trump are în prezent un avans de doar 22.500 de voturi în Pennsylvania.

UPDATE 05:00 Biden și Trump, aproape la egalitate în Georgia

Avansul lui Trump în Georgia a scăzut sub 2000 de voturi. Iar cel din Pennsylvania a scăzut sub 43.000 de voturi, potrivit The Guardian.

Dacă va câștiga Georgia, Joe Biden va avea 269 de electori cu doar unul mai puțin decât necesarul pentru a deveni președinte.

UPDATE 04:30 Echipa lui Donald Trump a reclamat oficial procurorului general nereguli electorale în Nevada

Echipa de campanie a lui Donald Trump a transmis o sesizare oficială procurorului general, William Barr, în care denunţă presupuse nereguli electorale în statul Nevada.

Vă scriem pentru a vă supune atenţiei fraude electorale penale în statul Nevada, în alegerile generale din 2020. Mai exact, am identificat 3.062 de persoane care par să fi votat ilegal”, au transmis reprezentanţii lui Donald Trump în reclamaţia trimisă procurorului general, William Barr, potrivit Fox News.

Avansul lui Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial din SUA, este în creştere în Nevada, conform cifrelor oficiale.

Echipa lui Donald Trump a anunţat că intentează o acţiune judiciară în Las Vegas, argumentând că scrutinul s-a desfăşurat în mod „ilegal” în Nevada, prin participarea unor persoane care nu mai au rezidenţă în circumscripţiile electorale aferente.

UPDATE 04:00 Trump a lansat atacuri furibunde de la Casa Albă, mai multe canale TV din SUA nu i-au mai difuzat discursul

Mai multe canale TV din SUA au întrerupt conferința de presă a lui Donald Trump de la Casa Albă. Trump a denunţat presupuse fraude electorale şi eforturi ale opoziţiei democrate de a obţine ilegal victoria lui Joe Biden. Detalii aici!

UPDATE 01:45. Donald Trump: Dacă numărăm voturile legale, am câștigat

Donald Trump a afirmat din nou că „a câștigat” alegerile și că „democrații încearcă să i le fure”.

Dacă numărăm voturile legale, câștig lejer alegerile. Dacă numărăm voturile ilegale și târzii, ne pot fura alegerile!”, a declarat Trump într-o conferință de presă susținută la Casa Albă.

Președintele în funcție nu și-a susținut însă acuzațiile cu dovezi, informează AP, asta deși oficialii de stat și federali nu au raportat cazuri de fraudă .

Procesul de numărare a buletinelor de vot a funcționat fără probleme în întreaga țară, iar numărătoarea este în continuare în curs de desfășurare în mai multe state, rezultatele fiind decisive.

UPDATE 01:30. Pennsylvania mai are de numărat câteva sute de mii de voturi

Oficialul șef al alegerilor din Pennsylvania a declarat că sunt câteva sute de mii de buletine de vot care nu au fost încă numărate și că numărarea va continua până joi seara.

Rămâneți la curent”, a declarat Kathy Boockvar, secretarul Commonwealth-ului, într-o conferință de presă.

Ea a spus că aproximativ 350.000 de buletine de vot trimise prin e-mail nu au fost numărate ultima dată când a verificat, dar a adăugat că numărul este în continuă schimbare.

UPDATE 01:15. Efortul legal al lui Trump de a încerca să oprească numărătoarea în Nevada, încheiat

S-a încheiat efortul juridic al lui Donald Trump de a încerca să oprească numărarea voturilor din Las Vegas. Un document depus într-un recurs aflat pe rolul Curții Supreme a statului spune că s-a ajuns la un acord care cere oficialilor electorali din județul Clark să furnizeze „acces suplimentar de observație” la o unitate de procesare a scrutinului din Las Vegas.

UPDATE 01:10. Donald Trump face declarații la 01:30

Donald Trump urmează să facă prima sa apariție publică de dimineața devreme după ziua alegerilor.

Trump a apărut ultima dată în public miercuri, când a declarat în mod fals victoria asupra democratului Joe Biden în cursa prezidențială. Trump a cerut, de asemenea, în mod public, încetarea numărării voturilor, invocând acuzații nefondate de fraudă și conduită necorespunzătoare.

UPDATE 23:30. Joe Biden spune că nu are „nicio îndoială” că va fi declarat câștigător

Biden a vorbit într-o transmisiune live de la Wilmington, Delaware, joi, și și-a exprimat încă o dată încrederea în alegeri. „Nu avem nicio îndoială că, după terminarea numărării, vom fi declarați câștigători”, a spus Biden. El a mai spus că poporul american trebuie să aibă răbdare și să permită numărarea voturilor.

UPDATE 21:05. Un judecător din Michigan a respins acuzaţiile echipei lui Trump

Trump acuza nereguli şi cerea acces în centrele de numărare a voturilor pentru observatori. Decizia a fost luată după ce cu o zi în urmă AP l-a declarat pe Joe Biden câştigător în Michigan, cu 16 voturi din partea colegiului electoral.

UPDATE 18:45. Un judecător din Georgia a respins procesul intentat de Trump

Judecătorul de la Curtea Superioară din Chatham County, James Bass, nu a oferit o explicație pentru decizia sa.

Procesul intentat de Donald Trump ridica îngrijorări cu privire la 53 de buletine de vot absente despre care observatorii au spus că nu fac parte dintr-un lot original de buletine de vot. Oficialii alegerilor locale au declarat că toate cele 53 de buletine de vot au fost primite la timp.

UPDATE 18:15. S-a oprit numărarea voturilor în Philadelphia

Șeful de campanie al lui Donald Trump a anunțat că un judecător a oprit numărarea voturilor în Philadelphia.

Numărarea voturilor în Philly(Philadelphia, n.red.) a fost oprită. Judecătorul a ordonat să fie permis accesul observatorilor la 2 metri de numărarea voturilor”, anunță Corey Lewandowski pe Twitter.

Mare victorie legală în Pennsylvania!”, a scris și Donald Trump pe Twitter.

UPDATE 17:45. Donald Trump cere oprirea numărării buletinelor de vot trimise prin poştă

Opriţi numărarea voturilor!”, a transmis Donald Trump, printr-o postare pe Twitter.

Orice buletin de vot venit după ziua alegerilor nu va fi numărat!”, a adăugat Donald Trump. Acest mesaj a fost etichetat cu avertisment de platforma de microblogging Twitter, care subliniază că ar putea fi vorba de informaţii controversate sau care pot induce în eroare.

Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial din SUA, s-a declarat joi încrezător că va obţine victoria, în contextul în care mai are nevoie de câştigarea unui singur stat american.

Toate voturile trebuie numărate. Păstraţi-vă încrederea, vom câştiga”, a transmis Joseph Biden prin Twitter.


Şansele lui Joe Biden de a deveni preşedinte al SUA depind de o eventuală victorie în Nevada, Carolina de Nord ori în Pennsylvania, în timp ce preşedintele în funcţie, Donald Trump ar avea nevoie de victorii în patru state pentru a rămâne în funcţie.

În momentul de faţă, Joe Biden este creditat, potrivit proiecţiilor Fox News şi The Wall Street Journal, cu 264 de voturi în Colegiul electoral federal, iar Donald Trump cu 214.

Astfel, Joe Biden ar avea nevoie de încă şase voturi pentru a atinge nivelul de 270 de voturi în Colegiul electoral federal şi a deveni preşedinte al SUA.

Biden poate obține șase voturi în Colegiul electoral prin eventuala victorie în Nevada, unde, după numărarea a 86% din buletinele de vot, avansul lui Joe Biden este de 1,3%, respectiv 8.200 de voturi.

În statul Pennsylvania, care poate oferi 20 de voturi ale electorilor federali, avansul lui Donald Trump s-a redus la mai puţin de 150.000 de voturi (2,6%), în contextul începerii numărării voturilor trimise prin corespondenţă. Donald Trump a exprimat dubii privind votul prin corespondenţă şi, potrivit analizelor, mulţi dintre simpatizanţii săi au evitat să voteze în acest mod.

În discursul rostit miercuri seară, Joe Biden a declarat: „Am un sentiment foarte bun şi în privinţa statului Pennsylvania. Practic, toate voturile rămase de numărat sunt trimise prin poştă şi am câştigat cu o proporţie de 78% voturile prin corespondenţă în Pennsylvania”. Dacă ar produce o surpriză şi ar câştiga Pennsylvania, Joe Biden ar avea o victorie clară faţă de Donald Trump.

Actualul lider de la Casa Albă poate rămâne în funcţie doar dacă va câştiga în statele Pennsylvania, Carolina de Nord, Georgia şi Nevada. Însă, în Nevada are avans Joe Biden, iar în Pennsylvania, Carolina de Nord şi Georgia avansul lui Donald Trump este foarte redus, astfel că, prin numărarea voturilor prin corespondenţă, dacă Biden câştigă în unul singur, devine preşedinte.

Conform proiecţiilor CNN, Joe Biden are asigurate în acest moment 253 de voturi, iar Donald Trump 213. Şi în acest caz, victoria lui Joe Biden în două state i-ar asigura câştigarea scrutinului.

În acest context, echipa de campanie a lui Donald Trump poate iniţia acţiuni de contestare a voturilor prin corespondenţă în Michigan, Wisconsin, Nevada şi, eventual, în Pennsylvania, Carolina de Nord sau Georgia.

Situaţia din acest moment indică diminuarea puternică a şanselor lui Donald Trump de a obţine victoria.

Donald Trump a acuzat, miercuri seară, că politicienii democraţi încearcă să comită fraude electorale în scrutinul prezidenţial. „Ei găsesc peste tot voturi pro-Biden – în Pennsylvania, Wisconsin şi Michigan. Foarte rău pentru ţara noastră!”, a transmis Donald Trump printr-o postare pe Twitter. „Depun eforturi pentru a face să dispară rapid avantajul de 500.000 de voturi din Pennsylvania. La fel în Michigan şi în alte state!”, a afirmat președintele în funcție. Acest mesaj a fost etichetat cu avertisment de Twitter, care subliniază că ar putea fi vorba de informaţii controversate sau care pot induce în eroare.

Republicanii își păstrează majoritatea în Senat

Republicanii americani își vor păstra majoritatea în Senat, conform unei analize Reuters. Deși erau favoriți și au primit donații mari în ultima perioadă, Democrații nu au reușit să câștige aceste alegeri și să preia controlul camerei superioare a Congresului american.

Joe Biden are cele mai multe voturi populare din istoria SUA

Cu peste 72 de milioane de voturi obținute, iar numărătoarea încă nu s-a terminat, Joe Biden a devenit cel mai votat candidat la președinția SUA, depășind recordul lui Barack Obama din 2008, de 69,5 milioane.

Ce se alege de America? Filmul alegerilor și anunțarea rezultatelor, pas cu pas