Joe Biden, pus la zid pentru o schimbare făcută în Biroul Oval: „E o palmă dată britanicilor“

Joe Biden e în fața primei controverse la câteva zile de la instalare. Noul președinte american a redecorat biroul și a eliminat bustul lui Winston Churchill.

Bustul respectiv, dăruit de Tony Blair lui George Bush, a fost înlăturat și de Barack Obama din Biroul Oval, iar apoi readus de Donald Trump. Acum una din primele măsuri oficiale ale lui Biden a fost eliminarea bustului, la fel cum a făcut Obama în 2008, care a fost criticat atunci de Boris Johnson.

Liderul partidului Brexit, Nigel Farage, a reacționat acum din partea britanicilor. „E o palmă pe fața britanicilor și oricărei perspective de relații bune„, a scris Farage pe Twitter.

Ambasada SUA din Anglia a postat în răspuns un video în care spune că relațiile dintre americani și britanici nu au de ce să sufere din cauza unei mize atât de mici.

E doar un bust al lui Winston Churchill. Suntem cei mai buni parteneri pentru investiții. Avem o relație specială. Relația specială e despre oameni, valori și încredere„, e mesajul Ambasadei Americii la Londra.

Nu e liniște la Washington după numirea lui Joe Biden. Noul președinte a semnat un act controversat în prima zi la Biroul Oval. Sportivii transgender vor putea participa fără discriminare în competiţii liceale şi universitare. Astfel, un atlet poate concura la competiţiile organizate pentru sexul cu care se identifică.

Biden a promis transparență. Să înceapă cu propria campanie, cere Bloomberg. 145 de milioane de dolari din donațiile de campanie au proveniență necunoscută. Și Trump a avut donații cu autor necunoscut în campanie – 30 de milioane dolari.

Exit mobile version