• Preşedintele SUA, Joseph Biden, a salutat joi, cu ocazia întâlnirii cu omologul său francez Emmanuel Macron, alianţa puternică a celor două naţiuni.
  • ,,Franţa este unul dintre cei mai puternici parteneri ai noştri, inclusiv din perspectivă istorică, şi unul dintre cei mai puternici aliaţi” , a spus preşedintele SUA, Joe Biden.
  • Preşedintele Biden a anunţat că Statele Unite vor ajuta Europa să diversifice sursele de aprovizionare cu energie.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a salutat joi, cu ocazia întâlnirii cu omologul său francez Emmanuel Macron, alianţa puternică a celor două naţiuni, subliniind că au decis aprofundarea cooperării pentru contracararea agresiunii Rusiei şi într-o serie de alte probleme internaţionale.

Franţa este unul dintre cei mai puternici parteneri ai noştri, inclusiv din perspectivă istorică, şi unul dintre cei mai puternici aliaţi. Iar Emmanuel Macron a devenit şi prieten, în plus faţă de faptul că este preşedintele acestei ţări extraordinare. Împărtăşim aceleaşi valori şi menţinem aceeaşi agendă esenţială, abordăm împreună toate provocările. Avem ocazional unele disensiuni uşoare, dar acestea nu sunt niciodată asupra direcţiilor fundamentale (…)” , a declarat preşedintele Biden, potrivit agenţiei MEDIAFAX, în conferinţa de presă organizată alături de Emmanuel Macron.

Vom continua susținerea puternică pentru cetăţenii Ucrainei

Astăzi, am reafirmat că Franţa şi Statele Unite, împreună cu toţi aliaţii noştri din cadrul NATO, din Uniunea Europeană şi Grupul G7 au o poziţie puternică la fel ca întotdeauna contra războiului brutal al Rusiei împotriva Ucrainei. Am discutat mult despre acest lucru în cursul întâlnirii bilaterale. Vom continua susţinerea puternică pentru cetăţenii Ucrainei, care îşi apără casele şi familiile, suveranitatea şi integritatea teritorială a ţării de agresiunea rusă, care a fost incredibil de brutală. (…) Vladimir Putin (preşedintele Rusiei – n.red.) crede că poate zdrobi lumea şi pe toţi cei care se opun ambiţiilor sale imperialiste. Dar atacarea infrastructuruii civile din Ucraina, întreruperea energiei către Europa, pentru a genera majorarea preţurilor, amplificarea crizei alimentare, toate acestea afectează oameni foarte vulnerabili, nu doar în Ucraina, ci în întreaga lume. Şi nu va reuşi. Eu şi preşedintele Macron avem determinarea de a continua colaborarea pentru ca ruşii să fie traşi la răspundere pentru acţiunile lor şi pentru a atenua impactul global al războiului lui Putin” , a precizat Biden.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„În întreaga lume, Franţa şi Statele Unite acţionează pentru consolidarea securităţii şi stabilităţii, împărtăşim aceeaşi viziune privind zona Indo-Pacifică, trebuie să fie un spaţiu liber şi deschis, prosper şi sigur. Vom continua intensificarea cooperării pentru a apăra principiile centrale internaţionale în zona Indo-Pacifică, inclusiv libertatea de navigaţie şi libertatea de survol. Colaborăm şi pentru susţinerea Orientului Mijlociu, pentru a deveni o zonă mai integrată, în pace şi prosperitate. Şi vreau să îi mulţumesc preşedintelui Macron în special pentru eforturile sale de obţinere a unui acord istoric privind frontierele maritime între Israel şi Liban. Suntem alături şi de poporul iranian, Franţa şi Statele Unite colaborează pentru a-i trage la răspundere pe cei responsabili de abuzurile în domeniul drepturilor omului, pentru a contracara susţinerea acordată de Iran războiului Rusiei şi pentru a ne asigura că Iranul nu va obţine niciodată arme nucleare” , a subliniat liderul de la Casa Albă.

Preşedintele Biden a anunţat că Statele Unite vor ajuta Europa să diversifice sursele de aprovizionare cu energie.

Statele Unite ajută Europa să diversifice aprovizionarea cu gaze pe termen mediu, în timp ce accelerăm tranziţia spre energie curată; vom continua colaborarea într-un parteneriat strâns cu Europa. Salut progresele realizate deja în multe din aceste probleme prin grupul de lucru SUA-Uniunea Europeană pentru securitatea energetică, iar astăzi am stabilit aprofundarea cooperării între Franţa şi Statele Unite în privinţa energiei nucleare civile, printr-un parteneriat bilateral în domeniul energiei ecologice” , a subliniat Biden.