- Macron a fost primit la Casa Albă de Biden, în cadrul eforturilor de aprofundare a relaţiilor bilaterale şi de abordare a crizelor internaţionale.
- Vizita intervine în contextul mobilizării masive a Occidentului pentru susţinerea Ucrainei în războiul cu Rusia.
- Macron s-a deplasat la sediul NASA împreună cu vicepreşedintele SUA, Kamala Harris, pentru o reuniune de lucru pe tema cooperării bilaterale.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, aflat în vizită de stat la Washington, a fost primit joi la Casa Albă de omologul său american, Joseph Biden, în cadrul eforturilor de aprofundare a relaţiilor bilaterale şi de abordare a crizelor internaţionale.
Emmanuel Macron şi soţia sa, Brigitte Macron, au fost întâmpinaţi joi de preşedintele Biden şi de prima doamnă a SUA, Jill Biden, la Casa Albă, pentru un dineu formal, conform Preşedinţiei de la Washington.
Cele patru personalităţi au luat masa împreună, miercuri seară, într-un restaurant de lux din oraşul Washington.
Preşedintele Emmanuel Macron se află în vizită de stat la Washington în perioada 29 noiembrie – 2 decembrie.
Vizita intervine în contextul mobilizării masive a Occidentului pentru susţinerea Ucrainei în războiul cu Rusia, dar şi pe fondul unor dispute semnificative între Uniunea Europeană şi Statele Unite, din cauza planului Administraţiei Biden de a oferi subvenţii de sute de miliarde de dolari pentru programe economice în sensul tranziţiei ecologice, un proiect considerat de Bruxelles ca afectând concurenţa corectă.
Miercuri, preşedintele Macron s-a deplasat la sediul Administraţiei Naţionale Aeronautice şi Spaţiale (NASA) împreună cu vicepreşedintele SUA, Kamala Harris, pentru o reuniune de lucru pe tema cooperării bilaterale.
Ulterior, preşedintele Franţei a mers la sediul Congresului, unde a participat în Biblioteca instituţiei la un seminar pe tema biodiversităţii şi tranziţiilor energetică şi climatică.
Emmanuel Macron a avut şi o întâlnire cu membri ai diasporei franceze din Statele Unite.