- Avansul lui Joseph Biden în sondajele de opinie pare să se micşoreze
- Popularitatea preşedintelui Donald Trump este în uşoară creştere
- Sondaj: Joe Biden este creditat cu 51% din intenţiile de vot, iar Donald Trump cu 43%
Joseph Biden, candidatul democrat în scrutinul prezidenţial din SUA, menţine avansul în sondajele de opinie, inclusiv în state decisive din punct de vedere electoral, dar popularitatea preşedintelui Donald Trump este în creştere, informează postul CNBC şi publicaţia The Hill.
Advertisment
La nivel naţional, fostul vicepreşedinte Joe Biden este creditat cu 51% din intenţiile de vot, iar Donald Trump, candidatul Partidului Republican, cu 43%, relevă un sondaj efectuat în perioada 21-23 august de Institutul Change Research la cererea postului CNBC. Avansul lui Joseph Biden pare să se fi redus, dat fiind că în ultimele săptămâni sondajele indicau o diferenţă de 10%.
Joe Biden menţine avansul şi în şase state care vor fi decisive pentru rezultatul scrutinului prezidenţial programat în noiembrie – Arizona, Florida, Michigan, Carolina de Nord, Pennsylvania şi Wisconsin. Cu toate acestea, avantajul lui Biden este de doar 1% în Carolina de Nord, de 2% în Arizona şi de 3% în Florida şi Pennsylvania.
Recomandări
În statele decisive din punct de vedere electoral, alegătorii par să aibă opinii mai bune despre politicile lui Donald Trump (48% sunt mulţumiţi, în creştere cu 2%), inclusiv despre modul în care preşedintele gestionează pandemia (47%, în creştere cu 3%).
Opiniile favorabile despre starea economiei SUA sunt în creştere, dar Donald Trump rămâne sub pragul majorităţii la acest capitol, starea de nemulţumire fiind la nivelul de 53%.
Statele Unite organizează pe 3 noiembrie alegeri prezidenţiale şi parlamentare.
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 559. SUA atacă capitala Yemenului/ Israel afirmă că nu va permite ajutor umanitar în Gaza
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.149. Uniunea Europeană ar putea trimite „consilieri militari” în Ucraina
- Biotehnologia va salva Ucraina în cazul unui atac nuclear. Ce conțin cele 12.000 de „doze miraculoase” pe care o companie din Israel plănuiește să le trimită ucrainenilor, dacă Putin va apăsa „butonul roșu”
- Putin îl laudă pe Elon Musk și îl compară cu eroul sovietic Serghei Korolev: „Aceștia sunt genul de oameni care nu apar des în omenire”
- Danemarca va trimite soldați neînarmați în Ucraina pentru cursuri de formare. Armata va studia tacticile de război cu drone ale țării