• Danish Siddiqui, jurnalist Reuters, a fost ucis vineri în timp ce transmitea din mijlocul unei confruntări între forțele de securitate afgane și luptătorii talibani în apropierea unui punct de trecere a frontierei cu Pakistanul.
  • Siddiqui fusese încorporat ca jurnalist de la începutul acestei săptămâni în cadrul forțelor speciale afgane.
  • Președintele și redactorul-șef Reuters au spus despre jurnalistul Danish Siddiqui că a fost „Un jurnalist extraordinar, un soț și un tată devotat și un coleg foarte iubit. Gândurile noastre merg către familia lui”.

Danish Siddiqui, jurnalistul Reuters, a fost ucis vineri în timp ce transmitea despre o confruntare între forțele de securitate afgane și luptătorii talibani în apropierea unui punct de trecere a frontierei cu Pakistanul, a declarat un comandant afgan, conform Reuters.

Forțele speciale afgane luptau pentru a recuceri zona pieței principale din Spin Boldak când Siddiqui și un ofițer afgan superior au fost uciși în ceea ce au descris ca fiind focuri de armă ale talibanilor, a declarat oficialul pentru Reuters.

Siddiqui fusese încorporat ca jurnalist de la începutul acestei săptămâni în cadrul forțelor speciale afgane cu baza în provincia sudică Kandahar și a relatat despre luptele dintre comandourile afgane și luptătorii talibani.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Căutăm de urgență mai multe informații, colaborând cu autoritățile din regiune”, au declarat într-un comunicat președintele Reuters, Michael Friedenberg, și redactorul-șef Alessandra Galloni.

Președintele și redactorul-șef Reuters au spus despre jurnalistul Danish Siddiqui că a fost „Un jurnalist extraordinar, un soț și un tată devotat și un coleg foarte iubit. Gândurile noastre merg către familia lui”.

Danish Siddiqui le-a transmis celor de la Reuters că a fost rănit în umăr vineri de dimineață, în timp ce transmitea despre confruntarea între forțele de securitate afgane și luptătorii talibani.