Kamala Harris, fiica unor imigranți, ajunsă în cea mai înaltă funcție ocupată vreodată de o femeie în SUA: ”Nu voi fi ultima”

Kamala Harris

Kamala Harris

Kamala Harris l-a introdus pe scenă pe Joe Biden. Și-a început primul discurs citându-l pe John Lewis, lider al mișcării pentru drepturile civile ale afroamericanilor: ”Democrația nu este un stat, nu este un act”. ”Să aperi democrația cere luptă și sacrificii. Dar este bucurie în asta.” a spus Harris.

Avem puterea să ne construit un viitor mai bun. Și într-un moment când chiar democrația era pe buletinul de vot la aceste alegeri iar miza era chiar sufletul Americii, cu toată lumea privindu-ne, ați adus o nouă zi pentru America.

Aţi transmis un mesaj clar. Aţi ales speranţa şi unitatea, decenţa, ştiinţă şi da, adevărul. L-aţi ales pe Joe Biden ca următor preşedinte al SUA. Joe este un vindecător care uneşte, o persoană cu siguranţă şi experienţă”, a mai spus Harris în fața miilor de oameni care o aclamau la Wilmington.

Harris a vorbit despre mama ei: ”Când a venit din India, la 19 ani, nu-și imagina acest moment. Dar a crezut atât de mult în America încât acest moment a ajuns posibil. Așa că mă gândesc la ea și la toate generațiile de femei – de culoare, asiatice, albe, latine, amerindiene, care de-a lungul istoriei au pavat drumul pentru asta. Deși sunt prima femeie care ocupă această funcție, nu voi fi ultima.”

Exit mobile version