- Ce doi candidați la președinția SUA au prima- și probabil singura – dezbatere televizată, moderată de ABC.
- Regulile sunt aceleași cu cele care au guvernat dezbaterea Trump-Biden în iunie, respectiv microfonul tăiat pentru cel care nu vorbește.
- Cei doi nu au dreptul să se adreseze direct unul altuia iar întreruperea dezbaterii va fi sancționată.
- Trump va ataca bilanțul Biden, Harris va ataca pozițiile conservatoare si schimbatoare privind avortul ale candidatului republican.
- Candidații la vicepreședinție, guvernatorul democrat din Minnesota Tim Walz și senatorul republican din Ohio JD Vance se vor înfrunta pe 1 octombrie.
Kamala Harris și Donald Trump se confruntă în această seară pentru prima- și probabil ultima dată – într-o dezbatere televizată înaintea alegerilor prezidențiale din noiembrie. Dezbaterea se desfășoară în condițiile în care cei doi candidați sunt umăr la umă și orice pas greșit poate fi fatal.
Evenimentul are loc la National Constitution Center din Philadelphia în această noapte – ora 21.00 pe coasta Americană – și va dura 90 de minute. Prezentatorii ABC News David Muir și Linsey Davis sunt programați să modereze dezbaterea.
Regulile dezbaterii sunt aceleași cu cel negociate pentru dezbaterea din iunie cu președintele Biden, atunci candidat. Asta înseamnă că microfoanele vor fi din nou dezactivate pentru cel care nu vorbește. Echipa Harris a cerut să modifice această regulă, în speranța că Trump se va da în spectacol.
Este o regulă propusă inițial de campania Biden înaintea primei dezbateri dar ea a ajuns să fie în beneficiul fostului președinte deoarece schimbarea tactică l-a ajutat pe Trump să pară mai controlat.
Nu va exista audiență și candidaților nu li se va permite să se întrebe reciproc în mod direct. În plus, nici unul nu va avea voie să aducă note sau elemente de recuzită pre-scrise pe scena dezbaterii.
La ce ar trebui să fim atenți?
Pentru Kamala Harris, ceea ce se va afla în centrul atenției este capacitatea ei de a performa într-o dezbatere. Harris a pus accent pe protejarea drepturilor reproductive în timpul campaniei și probabil că va aborda problema în timpul dezbaterii.
Poziția lui Trump cu privire la această chestiune a fost tulbure. El a făcut comentarii cu privire la avort care par a fi în conflict cu unele dintre opiniile și declarațiile sale anterioare în timpul președintelui. Este probabil că Trump îi va imputa Kamalei Harris gestionarea de către Biden a economiei și a imigrației, două domenii în care republicanii au criticat violent Casa Albă.
Pe de altă parte, Harris a legat în mod repetat platforma lui Trump de Proiectul 2025, prezentat de un think tank conservator, The Heritage Foundation. Trump a încercat să se distanțeze de acest plan – care include restricții suplimentare privind accesul la avort printre o serie de mișcări care ar crește puterea executivă.
Confruntarea din această noapte pune, de asemenea, noi mize pentru Trump care se confruntă cu un adversar foarte diferit decât cel pentru care a fost pregătit. În urma dezbaterii din iunie, performanța slabă a lui Biden a eclipsat greșelile lui Trump care a vehiculat informații false și înșelătoare. De data aceasta, atenția s-ar putea concentra pe Trump într-un mod pe care nu și-l dorește.
Ce urmează după această dezbatere?
Candidații la vicepreședinție, guvernatorul democrat din Minnesota Tim Walz și senatorul republican din Ohio JD Vance se vor înfrunta pe 1 octombrie într-o dezbatere găzduită de CBS News. Cei doi dețin roluri similare în campaniile lor respective: să atragă alegătorii din statele „Blue Wall” Pennsylvania, Michigan și Wisconsin în această toamnă. Nu este clar dacă Harris și Trump vor dezbate a doua oară. Nu au fost anunțate oficial date suplimentare.