alephnews Vezi versiunea web

Keir Starmer crește cheltuielile de apărare la 2,5% din PIB. „SUA este cel mai important aliat al nostru”

Barabas Balazs · 25 feb. 2025, 19:17

Keir Starmer crește cheltuielile de apărare la 2,5% din PIB. „SUA este cel mai important aliat al nostru”

Marea Britanie a fost întotdeauna unul din cei mai apropiați aliați ai Statelor Unite. În momente critice în politica internațională, poziția Marii Britanii a fost un factor important în luarea deciziilor la Washington. Iar astăzi, premierul britanic Keir Starmer și-a exprimat clar poziția sa și a guvernului său în chestiunea Ucrainei și a viitorului NATO.

Care au fost punctele importante ale declarațiilor lui Starmer?

Keir Starmer a spus că procentul de 2,5% alocat pentru apărare este cel mai mare procent alocat de la terminarea Războiului Rece. Acesta a spus că vrea să majoreze cheltuielile la 3% până în 2029. Pentru acest lucru va fi nevoie și de sprijinul conservatorilor, pentru că vor avea loc alegeri între timp. Polonia a anunțat că va majora cheltuielile la 4,7% din PIB, cel mai mare procent din NATO. Danemarca a anunțat și ea majorarea la 3,2% din PIB.

În chestiunea Ucrainei, Premierul Marii Britanii a spus că vor continua sprijinul pentru Ucraina, dar și că NATO este pilonul securității. „SUA este cel mai important aliat al nostru”, a mai declarat Premierul Keir Starmer.