alephnews Vezi versiunea web

Keir Starmer, presat să demisioneze după numirea lui Peter Mandelson, considerat colaborator al lui Epstein

Diana Zlătescu · 18 apr. 2026, 14:05

Keir Starmer, presat să demisioneze după numirea lui Peter Mandelson, considerat colaborator al lui Epstein

Keir Starmer se confruntă cu presiuni tot mai mari pentru demisie, după ce guvernul britanic a confirmat că Peter Mandelson nu a trecut inițial un control de securitate înainte de a fi numit ambasador la Washington.

Dezvăluirile au stârnit critici dure privind deciziile premierului și posibile riscuri pentru securitatea națională. Potrivit unei investigații publicate de The Guardian, Mandelson primise un aviz negativ din partea autorităților de verificare, însă Ministerul de Externe a continuat procedura, întrucât recomandarea nu era obligatorie.

Opoziția a reacționat prompt. Lidera conservatorilor, Kemi Badenoch, a declarat că „Starmer a trădat securitatea națională și trebuie să plece”, iar liderul liberal-democraților, Ed Davey, a avertizat că, dacă premierul a indus Parlamentul în eroare, „nu mai poate rămâne în funcție”.

Scandalul este amplificat de legăturile lui Mandelson cu Jeffrey Epstein, iar documente recente sugerează o relație mai profundă decât se știa anterior. În acest context, Starmer a decis demiterea acestuia din funcția de ambasador.

Deși premierul susținuse anterior că Mandelson a fost „verificat și aprobat”, guvernul a recunoscut ulterior că informațiile despre avizul negativ au ajuns la conducere abia „la începutul acestei săptămâni”.

Situația este complicată și de o anchetă a poliției britanice pentru presupus „abuz în serviciu”. Mandelson a fost deja arestat și eliberat pe cauțiune, fiind suspectat că ar fi divulgat documente sensibile către Epstein. În ciuda publicării unor documente oficiale privind procesul de verificare, opoziția consideră explicațiile insuficiente și continuă să ceară demisia premierului.