- Kelemen precizează că nu este vorba despre un câştig personal.
- Liderul UDMR adaugă că alegătorii au, în primul tur al alegerilor prezidenţiale, libertatea de a alege soluţia cea mai bună, nu trebuie să aleagă între două rele.
- Întrebat dacă România este în continuare un stat eşuat, Kelemen a răspuns: „Da, categoric”.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, miercuri, că şi-a depus a patra oară candidatura în alegerile prezidenţiale, dar nu pentru că speră la un alt rezultat decât la tururile trecute de scrutin.
Advertisment
Kelemen precizează că nu este vorba despre un câştig personal: „Eu candidez pentru a spune lucrurilor pe nume şi pentru a arăta care sunt problemele reale ale României astăzi şi pentru români, şi pentru maghiari, şi pentru cealalte etnii. Nu contează aici etnia, fiindcă problemele sunt valabile pentru fiecare dintre noi. Vreau să arăt de ce sunt oamenii furioşi, de ce sunt nemulţumiţi de stat, de ce are Iohannis dreptate când vorbeşte despre statul eşuat şi care sunt soluţiile pentru a rezolva această problemă enormă care înseamnă lipsă de speranţă, lipsă de încredere şi, bineînţeles, problemele demografice cu care ne confruntăm. Vreau să arăt de ce sunt oamenii furioşi, de ce simt striviţi de stat, de instituţiile statului, de ce sunt umiliţi şi, bineînţeles, să arătăm o viziune şi un drum pe care le putem parcurge împreună”.
Întrebat dacă România este în continuare un stat eşuat, Kelemen a răspuns: „Da, categoric. Nu are capacitatea de a apăra pe cetăţeni, pe oameni”.
Recomandări
Acesta a precizat că, în primul tur, fie care poate vota cum îi dictează conştiinţa, având libertatea de a alege. „În primul tur există posibilitatea, într-adevăr, libertatea de a alege soluţia bună. Şi vă rog să mă susţineţi la alegerile prezidenţiale”, a mai declarat Kelemen Hunor.