Kievul acuză Budapesta că a reținut șapte angajați ai unei bănci ucrainene. Oficialii ucraineni vorbesc despre „terorism de stat” și cer eliberarea lor

- Kievul acuză autoritățile ungare că au reținut fără explicații șapte angajați ai băncii de stat Oschadbank, care transportau numerar între Austria și Ucraina în cadrul unui serviciu bancar obișnuit.
- Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sybiha, a declarat: „Astăzi, la Budapesta, autoritățile ungare au luat efectiv ostatici șapte cetățeni ucraineni”, calificând situația drept „terorism de stat și extorcare”.
- Incidentul are loc pe fondul tensiunilor dintre Kiev și Budapesta legate de fluxul de petrol rusesc prin conducta Drujba și de blocarea de către Ungaria a unui pachet de împrumuturi al UE pentru Ucraina.
Kievul a acuzat vineri autoritățile de la Budapesta că au reținut fără explicații șapte angajați ai băncii de stat ucrainene Oschadbank, incidentul fiind catalogat de oficialii ucraineni drept „terorism de stat și furt de bani”, relatează Kyiv Post.
Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sybiha, a declarat că cei șapte cetățeni ucraineni se aflau în tranzit între Austria și Ucraina, transportând numerar în cadrul unei operațiuni obișnuite a băncii.
„Astăzi, la Budapesta, autoritățile ungare au luat efectiv ostatici șapte cetățeni ucraineni. Motivele pentru aceasta sunt în prezent necunoscute, la fel ca și starea lor sau posibilitatea de a-i contacta”, a spus Sybiha.
Potrivit ministrului, cei reținuți sunt angajați ai Oschadbank și se deplasau cu două vehicule bancare care efectuau transporturi regulate de numerar între instituții financiare de stat din Austria și Ucraina.
„Acești șapte ucraineni sunt angajați ai băncii de stat Oschadbank. Conduceau două mașini bancare care tranzitau între Austria și Ucraina, transportând numerar ca parte a unui serviciu regulat între băncile de stat.”, a adăugat el.
Șeful diplomației ucrainene a anunțat că Ministerul de Externe de la Kiev a transmis o notă oficială Budapestei, solicitând explicații și eliberarea imediată a celor reținuți.
„De fapt, este vorba despre Ungaria care ia ostatici și fură bani. Dacă aceasta este aceeași «forță» pe care a invocat-o domnul Orban mai devreme astăzi, atunci este forța unui grup criminal. Aceasta este terorism de stat și extorcare”, a declarat Sybiha, făcând referire la declarațiile premierului ungar Viktor Orban despre posibilitatea de a folosi „forța” pentru a determina Ucraina să restabilească fluxul de petrol rusesc prin Ungaria.
Disputa dintre Kiev și Budapesta s-a intensificat în ultimele săptămâni pe fondul tensiunilor legate de transportul petrolului rusesc către Europa, în contextul apropierii alegerilor generale din Ungaria.
Ungaria și Slovacia au cerut Ucrainei să repare conducta Drujba, însă Kievul a respins solicitarea, susținând că distrugerile au fost provocate de Rusia și nu sunt responsabilitatea sa.
Tensiunile au crescut din nou joi, după ce ministrul ungar de externe a vizitat Moscova și a adus în Ungaria doi prizonieri de război ucraineni, declarând că va „rupe blocada petrolieră ucraineană prin forță”.
La rândul său, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că, teoretic, conducta ar putea deveni din nou funcțională în „o lună până la o lună și jumătate”, dar a subliniat că acest lucru nu garantează refacerea completă a infrastructurii distruse.
„Sperăm că nicio persoană din Uniunea Europeană nu va bloca 90 de miliarde de euro sau prima tranșă din cele 90 de miliarde de euro… Altfel, vom da adresa acestei persoane Forțelor Armate, oamenilor noștri. Să-l sune și să vorbească cu el în limba lor.”, a avertizat Zelenski.