- Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi de preşedintele Yoon Suk-yeol, în cadrul vizitei pe care şeful statului român o face în Republica Coreea.
- Iohannis este însoţit de mai mulţi miniştri, printre care Angel Tîlvăr şi Sebastian Burduja, dar şi de Raed Arafat.
- În cadrul vizitei oficiale în Republica Coreea, preşedintele României va avea o întrevedere cu prim-ministrul Han Duck-soo.
Preşedintele Republicii Coreea, Yoon Suk-yeol, l-a primit marţi pe Klaus Iohannis, aflat în vizită oficială în Coreea de Sud.
Advertisment
„Consultările politice dintre cei doi şefi de stat vor viza teme privind consolidarea Parteneriatului Strategic, cooperarea politico-diplomatică şi în domeniul apărării, principalele provocări din plan regional şi global, precum şi impulsionarea ariilor sectoriale, cu accent pe intensificarea comerţului şi a investiţiilor în domeniul energiei verzi şi nucleare, al noilor tehnologii, IT&C, al mediului şi gestionării schimbărilor climatice, în cel al infrastructurii, al sănătăţii, al educaţiei sau alte noi domenii. Va fi evidenţiată şi legătura specială pe care schimburile interumane şi culturale, care se bucură de o creştere remarcabilă în ultimii ani, o reprezintă pentru cele două state”, anunţa înaintea vizitei oficiale Administraţia Prezidenţială.
Excellent meeting with 🇰🇷 @President_KR Yoon Suk Yeol in the margins of #NATOSummit in #Vilnius on concrete ways to deepen 🇷🇴🇰🇷 #StrategicPartnership on high level political dialogue, economic cooperation, including new investments in RO🇷🇴. Also discussed joint support for UA🇺🇦. pic.twitter.com/htU6qd0RLj
— Klaus Iohannis (@KlausIohannis) July 11, 2023Recomandări
Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită, în perioada 22-24 aprilie 2024, în Republica Coreea, la invitaţia omologului său, Yoon Suk Yeol. El este însoţit de mai mulţi miniştri, printre care Angel Tîlvăr şi Sebastian Burduja, dar şi de Raed Arafat.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul vizitei va fi adoptată la cel mai înalt nivel „Declaraţia Comună privind consolidarea Parteneriatului Strategic România – Republica Coreea”, un document care va stabili direcţiile principale de cooperare vizate de ambele părţi pentru următorii 10 ani.
În cadrul vizitei oficiale în Republica Coreea, preşedintele României va avea o întrevedere cu prim-ministrul Han Duck-soo.
Miercuri, Klaus Iohannis va vizita Complexul de producţie Doosan Enerbility, Changwon (Busan), unde va avea o serie de discuţii cu principalii factori de conducere referitoare la noile provocări şi oportunităţi în domeniul energiei regenerabile şi al reactoarelor modulare mici (SMR). Cu prilejul vizitei oficiale în Republica Coreea, preşedintele României va avea întâlniri cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti şi ai mediului de afaceri şi va vizita expoziţia de artă tradiţională românească „Insight Romania”.
Citește și
- Aplicația care știe dacă navighezi pe site-uri porno. Părinții și copiii își pot urmări istoricul reciproc
- Sud-coreenii au pus ochii pe România. Seulul ar putea semna pentru 54 de obuziere autopropulsate K9 Thunder
- Coaliția a decis să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei: Gabriela Firea la PSD și Sebastian Burduja la PNL
Partenerii noștri