•  „Investițiile, reformele și creșterea economică sunt pilonii pe care este construit bugetul pentru 2021”, conform Administrației prezidențiale
  • Bugetul de stat pe anul 2021 a fost votat, marțea trecută, în Parlament în forma aprobată de Guvern
  • Social-democrații au acuzat coaliția de guvernare că a instaurat „dictatura bugetară”

Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat luni, Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021, anunță Administrația prezidențială.

„Investițiile, reformele și creșterea economică sunt pilonii pe care este construit bugetul pentru 2021, astfel încât să fie respectate totodată principiile responsabilității fiscal-bugetare și al sustenabilității finanțelor publice. Ținta de deficit bugetar, de 7,16% din PIB, indică un efort considerabil de consolidare bugetară, care nu împovărează cetățeanul prin noi taxe și impozite. Astfel se creează premisele unei creșteri economico-sociale echilibrate și sustenabile.”, conform comunicatul transmis de Administrația prezidențială.

Conform sursei citate, bugetul pe anul 2021, „axat preponderent pe investiții și pe accesarea fondurilor europene, va permite dezvoltarea României în sectoare esențiale, prea adesea ignorate în trecut”:

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Sunt alocate sume semnificative pentru investiții în infrastructura de transport, spitale și școli, dar și pentru continuarea eforturilor de gestionare a campaniei de vaccinare, precum și a riscurilor asociate crizei sanitare și economice provocate de pandemia de COVID-19. Investițiile majore asigură susținerea mediului de afaceri, noi oportunități de dezvoltare și crearea de locuri de muncă mai bine plătite”, anunță oficialii Palatului Cotroceni.

Creșterea ponderii în PIB a veniturilor din fonduri europene echivalează cu un angajament ferm al Guvernului de a beneficia pe deplin de investițiile din fondurile europene și de Planul Național de Redresare și Reziliență, potrivit sursei citate.

„Totodată, obiectivul de eficientizare a cheltuirii banului public nu se poate realiza, pe termen mediu, fără o amplă reformă a cadrului fiscal-bugetar și a sistemului de administrare fiscală. Doar prin reforme autentice, care să genereze transparență și eficiență în sistemul administrativ, veniturile la bugetul de stat vor înregistra creșteri sustenabile, de care România are nevoie în anii următori”, conchide sursa citată.

Bugetul de stat pe anul 2021 a fost votat, marțea trecută, în Parlament în forma aprobată de Guvern. Social-democrații au acuzat coaliția de guvernare că a instaurat „dictatura bugetară” și a impus controlul absolut asupra bugetului, contrar prevederilor constituționale și cutumelor democratice.

În favoarea proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2021 au votat 234 de deputați și senatori, iar 170 de parlamentari au votat împotrivă.