• Iohannis a promulgat Legea ce modifică Statutul cadrelor militare.
  • În preambulul OUG sunt evocate necesitatea asigurării resursei umane pentru forţele armate şi faptul că „deficitul de personal militar specializat nu poate fi acoperit imediat”.
  • MApN arată că numărul demisiilor personalului militar din armată s-a dublat.

A fost modificat Statutul cadrelor militare, iar personalul provenit prin filiera indirectă semnează un contract de opt ani cu Ministerul Apărării Naționale, conform Legii care aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului ce modifică Legea privind statutul cadrelor militare, promulgată, luni, de președintele Iohannis.

Respectivul act normativ aprobă Ordonanţa de Urgenţă (OUG) pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

În preambulul OUG sunt evocate necesitatea asigurării resursei umane pentru forţele armate şi faptul că „deficitul de personal militar specializat nu poate fi acoperit imediat”.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Guvernul a precizat, la momentul emiterii Ordonanţei, că numărul demisiilor personalului din armată s-a dublat în anul 2021 faţă de anul 2020, în anul 2022 a crescut la peste 2.700 de militari, iar în anul 2023 s-a menţinut la cote ridicate, în mod deosebit în ceea ce priveşte soldaţii şi gradaţii profesionişti, „categoria cea mai afectată de creşterea inflaţiei în anii menţionaţi, situaţie care afectează îndeplinirea misiunilor şi obiectivelor specifice instituţiei militare şi care trebuie stopată în condiţiile în care exigenţele sunt sporite sub auspiciul tensiunilor în creştere, determinate de războiul din Ucraina”.

Legea arată că ofiţerii pot fi şi absolvenţi cu diplomă de licenţă ai instituţiilor civile de învăţământ superior sau absolvenţi ai anului IV de studii din cadrul instituţiilor civile de învăţământ superior cu durata studiilor mai mare de patru ani, şcolarizaţi pentru nevoi ale instituţiilor de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în condiţii stabilite prin ordin al conducătorului instituţiei.

Potrivit modificărilor, în Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul de Protecţie şi Pază, nu se aplică limita de vârstă de cel mult 45 de ani pentru a deveni ofiţeri.

Subofițerii activi pot fi selectați din:

  • rândul absolvenților de învățământ superior medical, care au finalizat programele de licență pentru „Asistent medical generalist” și dețin o diplomă de licență
  • rândul absolvenților de școli sanitare postliceale, care au obținut diploma de bacalaureat și un certificat de calificare profesională

Acești absolvenți sunt pregătiți în cadrul instituțiilor civile de învățământ, în conformitate cu:

  • nevoile Ministerului Apărării Naționale
  • normele stabilite prin ordin ministerial

Citește și