Președintele Klaus Iohannis i-a îndemnat sâmbătă pe români să joace golf, afirmând că nu e un sport exclusivist, însă declarația sa nu a fost primită cum s-ar fi așteptat, în contextul crizei politice și a creșterii prețurilor la gaze naturale și energie.

Ambasada Suediei în România, mereu pe fază la subiectele momentului, a distribuit imagini cu un bărbat din Suedia fugărit de un pui de elan cu mesajul „Doar dacă faci și jogging…”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Declarația președintelui despre golf a fost criticată și pe rețelele sociale, unii oameni publicând un meme cu mai mulți jucători de golf aflați pe teren, în timp ce în apropiere arde o pădure.

Din rândul politicienilor, deputatul USR PLUS Iulian Bulai a scris pe Facebook un mesaj în care afirmă că „țara arde, guvernul e în criză, avem pandemie, și primul om din stat ne îndemnă să jucăm golf. Un alt fel de a spune mâncați cozonac dacă nu aveți pâine. Sper să fie doar o declarație nefericită”.

„Sunt nemulțumit. Foarte nemulțumit. Am verificat: nu avem teren de golf în niciunul dintre cele 8 județe ale Moldovei. Ghinion. Cine ne împrumută un teren de golf? Nici autostrăzi nu avem. Noi sărim peste “nevoia de teren de golf”. Întâi autostrăzi. Apoi golf. Vă așteptăm în vizită, domnule președinte! Atunci când vom avea autostrăzi în Moldova. Aveți 6 ani de mandat și avem doar centura Bacăului. Prea rar v-am auzit vorbind nevoia de despre autostrăzi din Moldova.
Prea des despre golf și mers la schi. Dezamăgit! Tare dezamăgit!”, a completat el.

Ce a spus Klaus Iohannis despre golf

„Mă bucur să întâlnesc aici atâţia oameni pasionaţi de golf, un sport care nu este deloc exclusivist şi care oferă un foarte bun prilej de a petrece mai mult timp în natură, de a face mişcare, mai ales în acest context pandemic care face dificilă practicarea multor sporturi”, a spus Klaus Iohannis, sâmbătă, la decernarea premiilor Cupei de Golf „Paul Tomiţă” de la clubul de golf din comuna Pianu, Alba.