Klaus Iohannis: De vină pentru problemele economice este Putin

Preşedintele României, Klaus Iohannis, susţine că Guvernul român a luat toate măsurile necesare pentru a ameliora efectele inflaţiei şi ale problemelor economice. Nu acuzaţi clasa politică din România, de vină este războiul declanşat de Putin în Ucraina, a precizat şeful statului.

Klaus Iohannis a fost întrebat dacă Guvernul a luat măsurile economice corecte.

„Am toată încrederea că guvernul a luat şi va lua în continuare măsurile care se impun, însă haideţi să vedem un pic de ce am ajuns aici. Această inflaţie şi situaţia economică dificilă, preţurile la energie, toate acestea nu au apărut, fiindcă cineva în România a lucrat prost sau nu şi-a făcut treaba”, a declarat Iohannis.

Potrivit preşedintelui României, vinovat pentru problemele economice mondiale este Vladimir Putin.

„Nu este cazul să încercăm să aruncăm vina asupra guvernului sau asupra Parlamentului sau asupra clasei politice, vinovat este Putin care a declanşat acest război împotriva Ucrainei”, a precizat Klaus Iohannis.

Declaraţiile au fost făcute joi, la finalul vizitei la Spitalul Clinic Colentina din Bucureşti.


Exit mobile version