- Președintele Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă la finalul întâlnirii cu premierul Ludovic Orban, pe tema fondurilor europene alocate României.
- „Vom investi în autostrăzi, vom investi în căi ferate, vom investi în sistemul de sănătate, în educație”, spune Iohannis.
- Al doilea subiect discutat: Legile Justiției.
- „PSD este partidul care a încercat să frângă independența justiției”, adaugă Iohannis.
Declarațiile președintelui:
„Am avut o ședință de lucru cu premierul Orban și ne-am concentrat pe două teme importante. Fondurile europene, este în discuție o propunere, fondurile MFF sunt discutate la pachet cu fonduri care sunt destinate pentru revigoararea economică. Vom beneficia și noi de mai multe fonduri europene decât am avut inițial în plan. Vom investi în autostrăzi, vom investi în cai ferate, vom investi în sistemul de sănătate, în educație. Prima etapă în care vom negocia aceste chestiuni va fi în perioada 18-19 iunie.
A doua chestiune, legile justiției. Am urmărit în spațiul public a început o discuție ciudată. Din fericire am reușit să oprim o parte din aceste atacuri. Parlamentul a reușit să oprească o parte din aceste modificări. Anul trecut la referendumul pentru justiție oamenii au spus stop. PSD este partidul care încearcă să frângă independența justiției. PSD a încercat să pună piciorul pe justiție. Aceste legi ale justiției trebuie reparate și asta a fost discutia pe care am avut-o cu premierul.
Nu pot să închei fără să fac o mețiune și despre epidemia cu care ne confruntăm. Am luat măsuri de relaxare și vom lua în continuare. Virusul este încă în societate. Este important să fim conștienți de noua normalitate în care trăim. Încercăm să relaxăm cât mai mult restricțiile dar responsabilitatea revine fiecărui român. Purtatul măștii, distanțarea, spălatul pe mâini rămân extrem de importante pentru a nu pierde controlul. „