Actualizare 18:45. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul privind desemnarea lui Dacian Cioloş în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi listei noului Guvern, anunţă Preşedinţia.

Declarația președintelui:

„Am avut astăzi consultări cu formaţiunile parlamentare, după ce Guvernul a fost demis prin moţiune de cenzură. În toate discuţiile am reiterat importanţa unor chestiuni care trebuie rezolvate indiferent cine guvernează.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Este extrem de important să se gestioneze bine situaţia pandemică. Este foarte important să se gestioneze creşterea preţurilor la energie şi să se ia măsuri pentru ca celelalte preţuri să nu crească la un nivel insuportabil pentru populaţie.

Este foarte important să beneficiem de sumele mari de care poate să dispună România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi să nu dăm cu piciorul la această oportunitate.

De asemenea, am reiterat importanţa pregătirilor pentru perioada de iarnă şi am subliniat că acestea sunt chestiunile cu adevărat importante pentru români şi nu certurile politice între diferiţi actori.

Formaţiunile politice au venit cu diferite abordări, propuneri, aşa cum reprezentanţii acestor formaţiuni le-au prezentat şi opiniei publice. Eu am reţinut una pe care o voi şi pune în practică: Am decis să-l desemnez pentru poziţia de candidat la funcţia de prim-ministru pe Dacian Cioloş”, a anunțat Klaus Iohannis, după consultările de azi de la Palatul Cotroceni.