Preşedintele Klaus Iohannis s-a oferit să fie primul român vaccinat împotriva COVID-19, dar nu s-a dorit să apară speculaţii, astfel că s-a decis că va fi imunizat atunci când îi va veni timpul, respectiv în etapa a doua, odată cu demnitarii.

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva Covid-19, col. dr. Valeriu Gheorghiţă, a fost întrebat, la Digi 24, dacă preşedintele Klaus Iohannis şi-a arătat disponibilitatea de a fi vaccinat între primii români.

„Da. Dumnealui, în cadrul Grupului de lucru ne-a ridicat această propunere, să o evaluăm şi răspunsul a fost , după ce ne-am consultat cu toţi experţii, că nu este de dorit, pentru că, dintr-un gest care este, până la urmă, pentru a convinge şi a întări încrederea în vaccinare, se pot crea alte speculaţii şi nu am dori acest lucru, pentru că se distruge credibilitatea noastră şi toată munca”, a spus col. dr. Gheorghiţă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Potrivit acestuia, preşedintele este în etapa a doua de vaccinare, conform strategiei naţionale de vaccinare şi Klaus Iohannis a transmis că se va vaccina „atunci când îi va veni rândul conform strategiei de vaccinare”.