O competiţie politică întotdeauna îi face pe cei implicaţi să caute explicaţii senzaţionale, spune Klaus Iohannis despre afirmaţiile lui Ludovic Orban potrivit cărora sunt persoane din afara partidului „care sucesc mâna la spate”. Guvernarea nu a suferit din motiv de campanie PNL, spune Iohannis.

Eu nu am astfel de semnale şi pun astfel de declaraţii pe seama ascuţirii luptei de tip campanie electorală. Dacă aş avea semnale, aş fi intervenit de mult. Lupta este o luptă internă, pentru voturi, în PNL. O competiţie politică întotdeauna îi face pe cei implicaţi să caute explicaţii senzaţionale”, spune Klaus Iohannis despre afirmaţiile lui Ludovic Orban potrivit cărora sunt persoane din afara partidului „care îşi bagă coada de două luni în democraţia internă, care folosesc instrumente nedemocratice, care sucesc mâni la spate, care arată pisica, care umblă la scheletele din dulap ale unora şi altora”.

Iohannis spune că sunt „anumite accente mai stridente”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„În esenţă, aşa se desfăşoară o campanie electorală – cu acuzaţii la adresa competitorilor, cu acuzaţii diverse la adresa celeilalte echipe. Trebuie să privim lucrurile destul de relaxat şi natural. Guvernarea nu a suferit din motiv de campanie PNL. Ţara merge bine, economia creşte, pandemia este sub control, dar cei care sunt în campanie au exact comportamentul de politician în campanie electorală”, adaugă şeful statului.

El respinge ideea unei fisuri în PNL după congresul din 25 septembrie şi nu exclude apariţia unui nou candidat la preşedinţia PNL.

Din câte ştiu, nu s-au depus moţiunile. Dacă vom avea unul, doi, trei, patru competitori, vom vedea. Chiar dacă, teoretic, ar fi mai bine ca această competiţie să nu facă valuri în afară, ea face, fiindcă oamenii sunt foarte cunoscuţi şi foarte vizibili. O astfel de competiţie nu se poate ţine în spatele uşilor închise”, mai spune Iohannis.