• Președintele Klaus Iohannis spune că suntem în a treia săptămână în care numărul de noi cazuri de coronavirus se situează în zona de 10.000.
  • Măsurile luate au fost corecte, însă nu suficiente, deoarece numărul pacienților din ATI și al deceselor este din ce în ce mai mare.
  • Klaus Iohannis: „Trebuie să luăm măsuri adecvate pentru a reduce mobilitatea populației, adică posibilitățile de contact între persoanele infectate și cele sănătoase”.

„Ați observat că acum trei – patru săptămâni numărul de cazuri creștea de la săptămână la săptămână foarte mult și acum suntem în a treia săptămână în care numărul maxim de cazuri se situează în zona de 10.000 și sunt multe zile în care numărul de noi infectări este sensibil sub 10.000.

Nu putem să spunem că am reușit să îngrădim pandemia, dar avem primele confirmări că măsurile care s-au luat au dat rezultate”, spune Klaus Iohannis.

El apreciază că rezultatele nu au fost, însă, suficiente.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Vedem la Terapie Intensivă numărul de persoane crește. Din nefericire în fiecare zi vedem că avem un număr important de decese, evident că s-a impus un nou set de măsuri restrictive”, precizează șeful statului.

El opinează că noile măsuri luate în plan național „sunt bine gândite, sunt măsurile corecte, așteptăm rezultate peste două, maximum trei săptămâni”.

Președintele a adăugat că pe primul loc pentru toți este sănătatea românilor, însă pentru asta e nevoie de măsuri care vin din două zone:

  • Zona de protecție (măsuri care au fost luate deja, legate de măștile de protecție, distanțare și igienă);
  • Zona care se referă la mobilitate.

„Trebuie să luăm măsuri adecvate pentru a reduce mobilitatea populației, adică posibilitățile de contact între persoanele infectate și cele sănătoase”, a spus șeful statului.