• Administraţia Vladimir Putin a anunţat, luni, că Rusia este deschisă negocierilor cu Ucraina pentru oprirea războiului, dar nu în acest moment.
  • În octombrie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a emis un decret prin care exclude posibilitatea negocierilor cu Rusia atât timp cât este preşedinte Vladimir Putin.
  • Oficiali americani au încurajat Ucraina în ultimele săptămâni să semnaleze public deschidere pentru negocieri cu Rusia.

Administraţia Vladimir Putin a anunţat, luni, că Rusia este deschisă negocierilor cu Ucraina pentru oprirea războiului, dar nu în acest moment, deoarece Kievul a emis o lege prin care a exclus posibilitatea dialogului cu actualul lider de la Kremlin.

Noi am transmis în mod repetat că partea rusă rămâne deschisă atingerii obiectivelor prin negocieri. Însă am atras tuturor atenţia că în acest moment nu vedem o astfel de oportunitate, deoarece Kievul a adoptat o lege prin care formalizează decizia de a nu continua negocierile”, a declarat luni Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de postul de televiziune CNN.

În octombrie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a emis un decret prin care exclude posibilitatea negocierilor cu Rusia atât timp cât este preşedinte Vladimir Putin. Zelenski a emis decretul în contextul deciziei Moscovei de anexare a regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson. În august, Zelenski afirma că pacea cu Rusia nu este posibilă atât timp cât trupele ruse sunt pe teritoriul ucrainean, semnalând că mai întâi trebuie să se retragă armata rusă pentru a exista perspective de negocieri.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Conform cotidianului The Washington Post, oficiali americani au încurajat Ucraina în ultimele săptămâni să semnaleze public deschidere pentru negocieri cu Rusia, dar nu pentru încheierea războiului, ci în scop politic, pentru a justifica menţinerea susţinerii Occidentului.

Nu ştim dacă este adevărat sau nu. Nu putem face comentarii pe tema acestor informaţii de presă dacă nu ştim sigur că sunt adevărate”, a subliniat Peskov.