• Duminică a avut loc o a doua zi de proteste pentru eliberarea lui Alexei Navalnîi.
  • Poliţia a arestat un număr record de oameni, 5.135, inclusiv pe soţia lui Navalnîi.
  • Kremlinul spune că protestele pro-Navalnîi au fost făcute de „huligani și provocatori”.

Al doilea weekend de proteste în Rusia s-a soldat cu un nou val de arestări. Peste 5.000 de persoane au fost reţinute în cele 85 de oraşe unde au avut loc manifestațiile pentru eliberarea lui Alexei Navalnîi.

Kremlinul a declarat, luni, că un număr mare de persoane care au participat, duminică, la protestele împotriva arestării politicianului de opoziție Alexei Navalnîi erau „huligani și provocatori”, potrivit Reuters.

Medvedev condamnă protestele

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor, într-o conferință telefonică, că dialogul cu astfel de oameni ar fi imposibil, la o zi după ce aliații lui Navalnîi au organizat proteste la Moscova și în zeci de orașe din Rusia.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Nu poate exista o conversație cu huligani și provocatori”, a spus Peskov.

Este absolut inacceptabil ca în timpul unei pandemii să scoți oamenii în stradă, inclusiv minori, și să participe la un miting ilegal. Nu mă îngrijorează un protest atâta timp cât este legal”, a adaugat și Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse.