alephnews Vezi versiunea web

La Basel începe oficial Săptămâna Eurovision 2025, iar elvețienii se tem de atacuri teroriste. Peste 1.300 de polițiști au fost mobilizați

Diana Nechita · 13 mai 2025, 07:51

La Basel începe oficial Săptămâna Eurovision 2025, iar elvețienii se tem de atacuri teroriste. Peste 1.300 de polițiști au fost mobilizați

Protestatarii ar putea viza oraşul Basel în timpul Săptămânii Concursului Eurovision, deoarece participarea Israelului la această competiţie muzicală continuă să genereze furie pe fondul războiului din Fâşia Gaza, scrie The Independent.

Oraşul Basel găzduieşte ediţia din 2025 a concursului, după ce elveţianul Nemo a câştigat anul trecut în Suedia cu cântecul „The Code”, care explorează tema împăcării artistului cu identitatea sa non-binară.

Aproximativ 1.300 de poliţişti elveţieni vor fi la datorie la Basel în această săptămână, iar alte forţe de ordine vor fi aduse de la Forţele Armate Elveţiene, Poliţia Federală şi din ţările vecine – Germania şi Franţa – înainte de cele două semifinale ale competiţiei, care vor avea loc marţi şi joi, şi de marea finală, care se va desfăşura sâmbătă seară.

Şeful departamentului de comunicare al Poliţiei din Basel, Adrian Plachesi, a declarat pentru agenţia de presă PA că Poliţia elveţiană este conştientă că acest tip de evenimente ar putea însemna „un risc crescut de atacuri teroriste” din partea extremiştilor şi a adăugat că poliţiştii desfăşoară activităţi de monitorizare pentru a preveni eventuale „atacuri cibernetice” asupra infrastructurii oraşului.