• Pelerinii din alte orașe continuă să sosească la Iași
  • ,,Racla va fi afară sau în Catedrală? ”
  • Mitropolia încă trebuie să decidă

La coadă la raclă, doar cu buletinul! E regula pe care autoritățile din Iași vor să o aplice, în încercarea de a preveni îmbulzeala la pelerinajul de Sfânta Parascheva. Aproape nimeni nu crede că va funcționa, dovadă că pelerinii din alte orașe continuă să sosească la Iași. Marea decizie n-a fost încă luată de Mitropolie – racla va fi afară sau în Catedrală?

La întrebarea ,,ce simţiţi când ajungeţi la raclă?”, Elena, pelerin din Iaşi, a răspuns simplu: ,,Dezlegare sufletească” , pe când la întrebarea ,,Dar racla o sărutaţi? ” , a răspuns tristă  ,,Acum nu. Doar punem mâna şi atât. Nu mi-e frică, dar nu e normal. Nu pot să îmi dau masca jos”

Marius Dangă, șeful cancelariei Prefectului judeţului Iaşi: ,,Discutăm despre faptul că nu pot ajunge la evenimentul religios oameni din afara oraşului. Pentru a ajunge la rând va avea loc o legitimare”

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Marian Timofte, vicar administrativ al MMB Iaşi: ,,Anunţul MUSCA prin care se interzice deplasarea celor din alte localităţi în localitatea în care are loc o sărbătoare religioasă este  surprinzătoare şi nu ştim în ce măsură ea va putea fi şi implementată la modul practic”.

Maricel, pelerin din Galaţi: ,, Dacă s-ar lua măsurile de siguranţă socială eu cred că ar fi bine ca totuşi pelerinajul să decurgă în ritm normal, cum a fost şi în anii anteriori”

Vasile Cepoi, directorul DSP Iaşi: ,, E foarte greu de spus, pentru că dacă rămâne în interior este riscul de a se aduna populaţie într-un spaţiu închis, dacă rămâne în exterior e ca o invitaţie, veniţi şi participaţi”

Autoritățile nu au explicat nici dacă interdicția e pentru toate zilele de pelerinaj sau doar pentru ziua de 14 octombrie, când e Hramul Cuvioasei. Mitropolia trebuie să decidă, dar nu a anunțat încă niciun răspuns.