- După ce un lac uriaș din Rezervația Biosferei Dunării a secat, un senator USR vrea să scoată la suprafață cauza acestui dezastru ecologic.
- Au început lucrările de decolmatare
- Nămolul terapeutic de la Nuntaşi s-a transformat in deşert
Pe vremuri, lacul Nuntaşi era recunoscut pentru băile de nămol terapeutice asemănătoare cu cele de la Techirghiol. Staţiunea balneoclimaterică Băile Nuntaşi astăzi nu mai există.
Lacul Nuntaşi a început să atragă iar privirile oamenilor, dar nu pentru efectele miraculoase ale nămolului, ci pentru că arată ca un mare deşert.
Aproximativ 800 de hectare de luciu au dispărut ca prin magie. Magia durează de câţiva ani, dar acum, din cauza secetei prelungite, 95% din apa salmastră s-a evaporat.
Din fericire au început lucrările de decolmatare a canalelor care transportau apa din Lacul Istria în Lacul Nuntaşi.
În doar o săptămână a fost curăţat unul din canale pe o lungime de 500 de metri.
Lucrările sunt abia la început, iar ploaia ar putea da o mână de ajutor serioasă în acest proces îndelungat.